M-am împrietenit cu fericirea și mi-am dorit să o cunosc foarte bine. Cum am dat de ea? Din vorbă-n vorbă. O căutam, să știi. Auzisem că e o scriitoare mare ce scrie povești fără sfârșit. Astfel mi-a stârnit curiozitatea.
M-a găsit ea pe mine, cred. Totul era negru și urât, până în ziua în care un mesaj, un zâmbet și un drăcușor de speranță. A fost o coincidență care mi-a schimbat viitorul și care a alungat toți norii din viața mea.
N-am stat pe gânduri prea mult. Am urmărit-o și, rușinată, i-am cerut numărul. Mi-a zâmbit timid și mi-a întins o bucățică de hârtie galbenă din mica ei agendă. Mă simțeam liberă și aveam multe întrebări.
Nu am putut rezista tentației și am sunat-o după doar câteva ore. Simțeam nevoia să vorbesc cu cineva…cu ea. Am chemat-o la mine. I-am dat adresa și i-am spus să bată de două ori la ușă și să intre. Nu am crezut nicio clipă că o să vină, dar a venit.O așteptam în sufragerie uitându-mă la un meci plictisitor, cu o sticlă de vin roșu pe masă. Aveam chef să beau, dar nu singură. Pe masă erau două pahare: unul era plin și era al meu, iar celălalt era al ei și gol pentru că nu credeam că va veni.
– Nu-mi torni și mie un pahar? a fost singura propoziție care s-a izbit de pereți în acea noapte.
Nu am făcut nimic. Am stat și am băut vin roșu cu Fericirea, fără să scot măcar un cuvânt. Ne priveam direct în ochi și… atât.
Trebuie să cunosc fericirea… Trebuie.
Prieteniile se mai si sfarsesc. Ai grija de ea, nu o lasa sa scape.
O sa am grija de ea. O sa o pretuiesc.
Tratează situația fără teama de a o pierde, fără disperarea de a o regăsi în fiecare clipă. Și rămâne cu tine de zici că e numai a ta. De fapt… e numai ta, ai să vezi. 🙂