Dragă tu, să ştii că nu mai simt nimic. A revenit acea amorţeală asupra mea, acea amorţeală care-mi spune: încă n-a ajuns cel predestinat. Să ştii că nu mă mai grăbesc. Am început să văd iar tot ce e în jurul meu, şi din nou sunt fascinată de această lume. Totul e atât de spălăcit şi toţi încearcă să văruiască în culori mai vii viaţa, dar nu le iese aproape niciodată.
Eu nu mă mai opresc nici să mă uit, nici să ascult…Văd doar ce trece în grabă pe lângă mine şi totul e la fel de monoton. Toţi se grăbesc, toţi par fericiţi, dar nu şi cu sufletul. Merg înainte fără să mai arunc o privire în urmă, lăsând amintirile să se piardă uşor în decor. Acum nimic nu mai contează. Trecutul e trecut şi nu mai are rost să îl bag în seamă.
.jpg)
De ce te las în urmă? Pentru că totul a fost o minciună. Ştiam asta, cred, dar m-am amăgit în continuare şi eu, sperând totuşi că o să fie bine. Puteam să plec oricând, puteam chiar să nu mă întorc deloc, dar poate îmi era prea frică de sfârşit. Acum că a venit mă simt atât de uşurată încât pot atinge norişorii pufoşi care acoperă cerul cu mâna, fără un efort prea mare. Acum totul pare atât de clar şi totuşi…nu înţeleg. E vina mea. Am crezut în cuvinte aproape nerostite doar ca să acopăr minciunile. Am fost visătoare şi optimistă doar ca să fiu fericită. Şi cu ce m-am ales? Cu nimic. Am încercat să mă schimb şi asta a fost o greşeală. Dar ştii cum sunt eu, repet o greşeală de două ori ca să mă asigur că a treia oară n-o s-o mai fac.
De ce te las în urmă? De ce să n-o fac când deja tu ai făcut-o? De ce să nu fiu la fel de indiferentă ca tine?
De ce te las în urmă? Pentru că dragostea mea n-a fost scrisă pentru tine.
Da, trecutul e trecut si trebuie sa hotaram ce vrem sa lasam acolo iar cand hotaram asta stim bine ce trebuie sa pastram
Sau pur si simplu lasam totul acolo pentru a face loc altor amintiri 🙂
Urasc atunci cand am dreptate in astfel de situatii.
Asa se pare:)))