Cred că toată ţara ştie deja că săptămâna nu a început foarte bine pentru un copil de numai 4 ani şi pentru familia acestuia. Câini lăsaţi fără nicio problemă liberi pe stradă ne sfâşie copiii, ne mârâie bunicii şi ne sperie pe noi toţi. Câţi oameni trebuie oare să mai sufere din cauza acestor animale până să întoarcă cineva ochii spre ei şi să ia vreo măsură? Nu e primul şi nici ultimul caz de acest gen, dar se pare că nimeni nu face nimic.
M-am săturat de o tanti nenorocită care dă de mâncare la nişte javre cam cât vârcolacii din Twilight. Mereu mă cert cu ia şi îi zic: Mamaie, nu vezi că ne muşcă şi ne sfâşie familiile? Eşti bolnavă mintal? Iar ea, cu faţa inocentă şi cu ochii măriţi de la lentilele ochelarilor cu -20 la dioptrii îmi dă replica de fiecare dată: Da’ de ce ţi-e frică, mamă? Doar sunt castraţi! Şi o spune pe tonul ăla de frustrată, de parcă i-am insultat familia. De asta ne-o fi frică oare? Că se urcă pe noi pe la spate?
Să mă opresc puţin asupra titlului: Despre pitici de grădină cu javre pe lângă lese. Există o lege, care ar trebui să fie şi în vigoare, dar nu doar cu numele, prin care se spune că trebuie să plimbi câinele cu lesă şi botniţă dacă ai un prototip de câine. Şi eu am avut probleme cu unul. Liniştită, alergam în jurul stadionului -bine, mai mult mers decât alergat- şi m-am trezit cu un doberman în cap. Foarte drăguţ. Dacă nu aveam clamă şi gluga probabil rămâneam acolo. Şi stăpânul, care nu era orice fel de scândură pe două picioare ci un om solid, nu reuşea să-l controleze şi să-l ia de pe mine. Într-adevăr era în lesă, dar fără botniţă. Şi aia are un rol important, ce mama dracu’!
Am observat că persoanele care au până în 1.60 înălţime au în general câini din ăştia pe care îi vezi numai mârâind şi rânjind arătându-şi colţii. Oameni buni, sunteţi bolnavi? Aveţi nevoie de un Terminator care să vă omoare în timp ce dormiţi sau de un câine, un prieten al omului, care să vă aştepte lângă uşă când veniţi acasă şi să sară mereu în sus de bucurie?
– Ce câine ai?
– Aaaa, doar un Cane Corso. Dar l-am crescut cu iubire şi dragoste ca pe un Caniche.
Cum să ai un câine care e setat doar pe luptă şi să îl creşti cu dragoste şi iubire? Tre’ să fii şi tu nebun, ce-i drept, să creşti în halu’ ăsta un câine de luptă. De ce nu ţi-ai luat un Bichon dacă tot vrei dragoste şi iubire? Nu totul ţine de dimensiunea lui. Dacă e prieten al omului n-o să vrea să te omoare într-o bună zi. Exluse fiind, evident, rasele concepute special pentru luptă.
Dacă aveţi până în 1.60 şi o namilă din cele bine cunoscute, degeaba o ţineţi în lesă. Dacă are de gând să sară la altă persoană, nu va spune Oh, stai. Sunt în lesă şi mă ţine unu/una. El va sări. Pentru că asta-i spune instinctul şi nu contează că îl aveţi în lesă. O să zburaţi odată cu el.
Dacă vreţi să găsiţi un prieten într-un câine nu o să-l găsiţi niciodată într-un Rotweiler, sau în alte rase care au fost special concepute să muşte, să ucidă. O să-l găsiţi într-un Bichon şi o să fie mereu vesel pentru dumneavoastră. Nu deveniţi victimele propriilor animale.
O da, sa vezi ce periculos e bichonul meu=))
Țin să-ți spun că nu sunt de acord cu absolut nimic din ceea ce ai scris tu acolo :)) Asta este cred că prima oară când îți spun asta.
Da, cu siguranță e prima oară:)))
Daaa…cred că dă la om:)))
ooof
Îmi dai dreptate, Suflet?
Mortal titlul! 🙂 Autentic feeling, sută la sută.
Mersi!:)