Blog

Știu singură drumu’

Gata. S-a rupt firu’ poveștii, asta dacă o fi existat vreodată unul. Pentru mine a fost. Și a fost al dracului de frumos. Dar, dacă vrea doar o parte n-are sens; m-am strofocat destul. Am plâns destul. Să plângă și alții pentru mine.

O să-l întâlnesc într-o bună zi. O să-mi iau privirea încărcată de sictir, atitudinea de târfă indiferentă, dar atentă la toți bărbații din jurul ei. O să-mi pun cerceii ăia de un roșu aprins și o să-i asortez cu rujul pe care niciodată nu l-a vrut pe buze. O să mă machiez discret, pentru că n-am nevoie de așa ceva să-i iau ochii. O să mă îmbrac cu rochia neagră cu spatele gol și o să-l las să-mi admire fiecare ineluș din coloană și să-și amintească odată cu admiratul cum își plimba degetele pe spatele meu gol. Mi-aș îndrepta părul cu placa doar ca să văd cum îi mai cade fața o dată. Tocuri cui și platforme- combinația mortală. Miss Dior Cherie, piesa de rezistență. 
O să arăt splendid. O să fiu frumoasă și asta îmi va arăta și oglinda. O să fiu elegantă și o să stârnesc amintiri. O să întorc fiecare zâmbet înapoi, mai puțin lui.

 Voi fi achiziția pierdută și altcineva va licita pentru mine; un preț mai bun. O iubire mai bună. I-aș vedea în ochi flacăra aprinsă de orgoliu…păi ce dracu’?! Te doare că nu mă mai ai? Că mă vezi cu altcineva? Nu-i nimic, și pe mine m-a durut când dintre relație și prieteni alegeai, aproape mereu, prietenii. Roata se întoarce. 

Nu l-aș lăsa așa. L-aș ademeni și l-aș face să se întoarcă. L-aș lăsa să îmi adore rochia în toată splendoarea ei pe podea, nu pe mine. În loc de adio i-aș șopti povestea noastră la nesfârșit la ureche, în timp ce el mi-ar lăsa urme adânci pe spate. Ar realiza că m-a pierdut când va fi prea târziu. 
După ce l-aș ameți aș face ceva ce mi-a plăcut mereu să fac: m-aș ghemui la pieptul lui…dar de data asta aș plânge. Mi-aș întinde rimelul pe pieptul lui, și rujul…unde aș apuca. Dar ăsta ar fi sfârșitul. Aș adormi în brațele lui și dimineața, la trezire, aș fi silențioasă. Mi-aș aduna catrafusele și m-aș căra, lăsând toate amintirile la el, pentru totdeauna, să-l macine. L-aș săruta senzual pe gât și mi-aș linge buzele pentru a simți pentru ultima oară gustul lui. 
Un mesaj scurt, o foaie albă pierdută printre cearșafuri răvășite, l-ar trezi din starea lui de bine: Te-am iubit. Dar se pare că dragostea nu ține la nesfârșit pentru noi. Nu vreau să-mi strici cafeaua în dimineața asta cu persoana ta. O să o beau singură, și azi, și mâine, și mereu, până te vei întoarce. Nu te trezi, iubitule, văd ușa. Știu singură drumu’… Adio, cubul meu dulce de zahăr.

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

8 comentarii

  1. Nu te opri niciodată din a fi perfectă.

  2. Niciodată.:)

  3. Screw him, you are better!

  4. Mersi de susținere, Bianca!;)):*

  5. Anonim spune:

    Don't worry! Someone, somewhere in this world, is waiting for a girl like you. You have to be patient. Being patient is the best thing you should do! The results are amazing because you'll realize you've found the right guy. Sooner or later, this will happen. I wish you good luck and keep your head up! 🙂

  6. Thank you! You made…my night;))

  7. cat sadism…)))) am ras sau am zambit..nu stiu..dar a fost ceva placut..) mi-ai redat zambetul azi..)

  8. Mă bucur să aud asta:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *