Când am ajuns acasă duhneam a Kent 8. Nu fumasem eu. Eu nu mai fumez. Dar el se distrase pe seama mea și făcuse toate cerculețele spre mine. Era altfel: vesel, gânditor, pus pe glume proaste, dar mult mai liber.
Totul era diferit, dar nimeni nu vroia să recunoască asta. Mergeam ușor unul lângă altul, zâmbind din când în când și vorbind despre toate nimicurile posibile. Adesea îi prindeam pe furiș privirea iar el o întorcea repede. Râdeam amândoi când vedeam că nu ne putem păcăli.
Era perfect cu toate defectele lui. Era persoana lângă care aș fi vrut să adorm în fiecare seară, doar pentru a mă trezi în toiul nopții ca să încep o bătaie cu perne din cauza sforăitului iritant. Era persoana lângă care aș fi vrut să mă trezesc doar pentru a vedea cum râde de mine până la lacrimi când casc zgomotos ca răspuns la bună dimineața. Era persoana lângă care aș fi putut să mor oricând, doar pentru că știam că ne vom întâlni din nou în viața de apoi și vom călca pe cuvintele până când moartea vă va despărți…
Era persoana pentru care aș fi strigat, în mijlocul drumul, spre cer te iubesc…
Mi-am înșelat soarta ca să pot să fiu cu tine…
Bine ca nu te trezesti in miezul noptii din cu totul alte motive :))
Nu inca:))