Blog

Scriind era frumoasă

scriind îşi lăsa toate grijile pe foi pentru a se linişti.
scriind vărsa lacrimi de dorul celor amintiţi de cuvintele ei.
scriind îşi lăsa gropiţele din obraji la vedere.
scriind era frumoasă, şi nu frumoasă doar pe afară. se simţea frumoasă şi cu sufletul în timp ce degetele ei mângâiau delicat stiloul, în timp ce încheietura mâinii ei dansa frumos pe foaie.
scriind se lăsa mângâiată de amintiri şi zâmbea stângace spre ele.
cuvintele aşezate pe hârtie se uitau la ea şi o admirau în timp ce îşi dădea de pe faţă o şuviţă de păr din cocul ei prins în două creioane.
scriind descoperea noi lumi care o ajutau să treacă peste cele lumeşti de care un simplu muritor nu putea trece. scriind avea darul de a lăsa totul deoparte şi de a se dedica în totalitate fiinţei ei şi scrisului; pentru ea era acelaşi lucru.
scrisul devenise pentru ea o necesitate, o hrană a sufletului ei, un pansament pentru o rană.
scriind îi îndemna şi pe alţii să scrie sau măcar să citească ceea ce ea scria.
scriind le dădea voie altora să o critice, să o huiduiască, să îi arunce mizerii peste cuvinte, ca mai apoi alţii -mai puţini- să o îmbrăţişeze şi să îi cicatrizeze rana.
scriind era frumoasă, şi nu frumoasă doar pe afară, pentru că sufletul ei zâmbea în timp ce ochii ei plângeau.

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

4 comentarii

  1. Salutare,

    Ai un Blog foarte frumos! Iti urmaresc atenta post-urile de pe blog de ceva vreme. Imi place cum scrii, ma inspira! Asta m-a determinat sa-mi deschid si eu un Blog. Mi-ar face placere sa intru si eu in comunitatea voastra cu o tematica cel putin indrazneata. Incerc sa astern cuvintele intr-un mod cat mai savuros pe: http://delicii-masaj-erotic.blogspot.com/
    Te invit sa facem schimb de link-uri in Blogrol. Asta daca iti place desigur cum scriu.
    Eu sunt la inceput dar sper ca vom fi prieteni pe viitor.
    Daca esti interesat contacteaza-ma la adresa: giuliadelicii@yahoo.com
    Daca esti pe Facebook acolo sunt si eu! Mi-ar face mare placere sa ma adaugi la prieteni. Adresa mea de Facebook este: https://www.facebook.com/giulia.delicii
    Eu am sa te urmaresc in continuare! Tine-o tot asa!

    Cu stima,
    Giulia Teodorescu.

  2. Buna, Giulia! Ma bucur ca urmaresti blog-ul meu:) Bun venit in aceasta…lumi virtuala >:D< Multa bafta!

  3. Anonim spune:

    frumos 🙂 Multumim pentru cuvintele frumoase

  4. Cu multa placere 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.