Ștampiluțe…hmm…interesantă idee! Mai ales pentru o persoană egoistă în materie de cărți așa ca mine. Da, sună puțin deplasat, dar eu deja am o ștampilă amuzantă cu care am „murdărit” toate paginile de titlu ale cărților din bibliotecă. E vorba de o siglă pe care deja o are o editură -nu o să-i fac reclamă acum- o ștampilă pe care mi-o doream de mult timp. Raftul Denisei scris simplu, semn că respectiva carte e proprietatea bibliotecii subsemnatei și o pisicuță dormind tolănită pe niște cărți.
Acesta este avantajul unei ștampile din punctul meu de vedere: dacă ești atât de rău ca mine când vine vorba de cărți, apucă-te de pus ștampila pe toate care îți cad în mână și arată-le bine că e cartea ta atunci când o împrumuți. O vrei înapoi nu? Doar așa o poți primi în ziua de azi.
Am vrut la început să-mi fac o ștampilă online dar părea mult prea complicat pentru mine. Un USB cu ștampilă? Și cum rămâne cu ștampila clasică? Cum rămâne cu acel click când lași ștampila neagră pe foaie? E un sunet care te scapă de stres. O ștampilă te definește pentru că o creezi tu așa cum îți dorești, un semn distinctiv față de alte milioane de oameni cu ștampilă.
Povestea ștampiluței Raftul Denisei se încheie aici. Care e povestea ștampiluței tale?
Articol scris pentru Proba cu numărul 9 din SuperBlog 2013.
