Unde e, de fapt, acasă?
Acasă e acolo unde inima ta nu se simte singură şi îngheţată, acolo unde tu te simţi protejat şi ferit de toate problemele şi grijile.
Cum ştii că eşti îndrăgostit?
Simţi furnicături în tot corpul care se accentuează în preajma persoanei care sunt motivul naşterii lor. Tânjeşti după acea persoană şi te întristezi şi îţi faci griji când nu ai niciun semn de la ea. Şi eşti cu adevărat îndrăgostit când acea persoană îţi arată de ce nu a mers cu nimeni până atunci.
Şi lacrimile? De ce când iubim plângem?
Plângem din iubire, pentru că sperăm să nu se termine niciodată. Plângem pentru că ne gândim la sfârşit când abia am descoperit începutul. Plângem pentru că ne e frică să iubim şi să fim iubiţi.
De ce vorbeşti cu mine?
Pentru că sunt momente în viaţă când nu mai e nimeni în jur cu care să vorbesc, nimeni care să mă asculte şi să îmi spună că totul va fi bine. Oricât de puternică aş fi, tot vine un moment în care cad şi nu e nimeni lângă mine care să mă ridice. Atunci mă întorc la mine şi începe conversaţia…
Şi când eu nu sunt aici, tu cum eşti?
Supărată. Am senzaţia că până şi propria-mi conştiinţă mă urăşte şi-mi întoarce spatele. Mereu te strig şi te chem să stai şi să vorbeşti cu mine, dar nu eşti mereu aici să-mi răspunzi…şi mă întristez. Nu mi-e bine. Mă cuprinde o senzaţie de abandon profund, şi am senzaţia că viaţa mă aruncă într-un hău întunecat, rece şi pustiu. Şi nu mi-e bine.
” Nu uita că nu mă pot vedea singur, că rolul meu e limitat la a fi cel care se uită în oglindă “. – Jacques Rigaut
<3
^_^