Dacă n-ai fi tu, zâmbetul meu n-ar mai exista.
Dacă n-ai fi tu, faţa mea n-ar mai fi atât de luminată toată ziua.
Dacă n-ai fi tu, nu aş avea de ce să retrăiesc fiecare amintire. Nu aş avea amintiri frumoase.
Dacă n-ai fi tu, uşor uşor m-aş pierde şi n-aş mai şti ce e cu mine. Tu mi-ai redat viaţa, tu m-ai ajutat să mă caut şi să mă regăsesc, să mă accept şi să mă iubesc aşa cum sunt.
Viaţa mea nu ar fi fost aşa fără tine.
Eu? Nu ştiu cum să mă numesc; sunt doar un călător în viaţă în căutarea fericirii; acolo unde e fericire domneşte şi iubirea. Acolo unde e iubire te găsesc pe tine zâmbindu-mi.
Dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă, m-aş teme de mine. Iubind, am aflat atât de multe lucruri pe care nu le ştiam despre mine, încât am ajuns să mă întreb dacă mă cunosc cu adevărat. Au fost momente în care a fost plăcut să mă simt bine în pielea mea, şi momente în care nu mi-a făcut plăcere să ştiu că aşa sunt eu.
Am aflat cum sunt de fapt. Mi-am dat seama că lucrurile pe care le consideram greşite la mine s-au dovedit a fi alinare pentru ceilalţi; mi-am dat seama că nu sunt singură printre gândurile mele şi că el mă ţine de mână şi printre gânduri.
Cu timpul, am învăţat să iubesc din ce în ce mai mult. Credeam că iubirea are o limită, o limită la care să mai poţi face diferenţa între dragostea pentru tine şi dragostea pentru cel de lângă tine, dar lucrurile nu stau chiar aşa.
-Iubirea nu are limite, mi-au spus ochii lui când i-am întâlnit prima oară.
Dacă n-ar fi iubirea, dacă n-ai fi tu, m-aş teme de viaţă şi de mine.
