Nu m-am gândit niciodată la cine aș putea fi dacă.
Pentru mine acest dacă nu a existat vreodată. Pare un cuvânt cu prea multe restricții, cu prea puține uși deschise pentru a vedea lumea.
Mereu îmi pun altfel întrebarea. Aș a fi altcineva decât cine sunt acum? Cine și cum aș putea fi? Cred că m-am format cum m-am format cu un rost. Am simțit nevoia să iau anumite decizii în anumite momente și acestea s-au dovedit a fi cele corecte.
M-am uitat în urmă când a trebuit și mi-am dat seama că nu am încercat în niciun moment să-mi fac viața perfectă. Trebuia doar să-mi fie bine; nu trebuie să fii perfect ca să se întâmple asta.
Nu poți atinge perfecțiunea singur; tu, ca om, nu te naști întreg. De asta îți cauți jumătatea în mare parte din viață, ca apoi să trăiești și să mori alături de ea. Abia atunci ești pe deplin întreg; abia atunci poți începe să clădești perfecțiunea.
Dacă privești înapoi, știi cine ești? Știi de unde ai pornit, ce drum ai urmat și unde vei merge mai departe? Și pe unde? Și cu cine? Nu poți pleca singur la drum. Un om singur se oprește, se gândește, analizează prea mult și se întoarce din drum.
Oamenii privesc înapoi; privesc spre ceilalți și își pierd din personalitate. Nu se mai găsesc pe ei înșiși, ci îi caută pe ceilalți în ei. Se ascund în corpurile lor. Trăiesc prin ochii celorlalți.
Dacă arunci acum o privire de ansamblu, știi cine ești? Poți deosebi faptele tale de faptele celorlalți? Ce ai făcut ca să fii altfel? Cum te deosebești de altcineva?
Eu nu pot fi altfel. Unele momente din viață mi-au impus să-mi reiau comportamentul și personalitatea și să le rescriu.
E greu să reiei o zi din viață. Dar ce se întâmplă când trebuie să iei de la capăt toată povestea?
Știu cine am fost înainte de mine. A existat cândva și o variantă mai altfel a mea. Apoi totul a trebuit să se schimbe.
Am început să iubesc și iubirea mi-a închis și vindecat toate rănile făcute în timp. Am început să descopăr drumul bun către perfecțiune, și în fiecare zi mai fac câte un pas mărunt. Înaintez. Ușor. Perfecțiunea e mult prea fragilă pentru a alerga la ea.
Privesc înapoi cu admirație. Ce scurt părea drumul la început!
Știu cine sunt. Pentru că nu am uitat niciodată cine am fost, de unde am plecat și încotro mă îndrept.
