M-am uitat la un episod din Criminal Minds și, deși era un moment drăguț, puțin emoționant, am bocit pe rupte. Mi s-au uscat lacrimile pe gât. Și am zis că m-am liniștit, dar m-a fulgerat direct gândul ăsta și am început să caut cu privirea carnețelul; acel carnețel în care îmi scriam anu’ trecut pe vremea asta cartea. Am pus mâna pe un pix, am găsit un colț de hârtie și am început să scriu. O să continui cartea aia. E visul meu și nu îl pot da deoparte. Visele se pun la crescut, nu se aruncă într-un sertar al subconștientului și se lasă la putrezit.
M-am gândit brusc, referitor la un schimb de replici din serial că, deși nu am cazuri genetic ereditare în familie, dar potrivit științei, am grupa de sânge predispusă pentru Alzheimer. Și, brusc, m-am gândit că nu vreau să pierd nimic, nu vreau să am nicio amintire încețoșată și nu vreau să-mi uit viața.
M-a cuprins profund chestia asta și mi-a dat un brânci ușor de curaj și putere. E un an super greu și azi am zis deja că mă ia panica, dar că nu mă demoralizează încă lucrul ăsta. Sunt aici și sunt pregătită să îmi urmez toate visele.
Și în această noapte mă voi duce la somn, voi visa iarăși și voi ține minte, iar mâine dimineață când voi deschide ochii, voi avea un nou vis de pus în scena realității.
Always have faith in you and think positive.
Noapte bună.
24 februarie 2016.
Miercuri, 23:21.
Di, nu te gandi la varsta asta la Alzheimer, nu esti Meredith Grey :))
:)) mă gândesc…că bați din palme și ajungi la maturitate :))
Pentru vise trebuie să luptăm cât putem…
Intotdeauna!!