Stau cu telefonul în mână şi cu inima în gât. Nu e târziu încă, dar mă întreb ce faci, fără să aştept neapărat vreun semn. Încerc să stau cu ochii închişi şi să îmi imaginez doar pe ce străzi te plimbi, câte linguri de zahăr îţi pui în cafea, cum a fost ziua ta de la ultimul nostru contact.
Mă gândesc cum apare dorul ăsta şi de ce. De ce el vine la noi şi de obicei uită să mai plece. Mă gândesc dacă îţi place întunericul mai mult şi stai cu draperiile trase şi cu beznă în cameră aşa cum fac eu acum…Mă gândesc la prea multe lucruri deodată, dar mă gândesc că merit.
Mă gândesc la toţi oamenii care au suferit vreodată, din orice cauză; dar să nu ne minţim, oamenii de obicei suferă din dragoste. Se întâmplă ceva, un gest mai mic sau mai mare care, dintr-o dată, rupe tot filmul şi el nu se mai poate developa niciodată. Oamenii îşi ascund durerea şi de cele mai multe ori o acoperă cu zâmbete şi glume stângace. Mă gândesc dacă tu ai suferit vreodată şi cine a fost sufletul negru care te-a făcut să suferi.
Zic să mă laşi să te iau de mână, pe o bancă, undeva prin mijlocul oraşului, noaptea târziu şi să mă laşi să îţi încălzesc sufletul. Să te privesc în ochi şi să înţelegi că sub straturile mele de gheaţă îmi doresc să mă ţii de mână şi să mă topeşti, să mă faci să îmi doresc în fiecare minut să fiu în altă parte, nu acolo unde sunt, doar ca să fiu alături de tine.
Zic să iei un pahar imaginar şi să-l dai pe gât, pentru că e plin de iubire şi tare mi-aş dori să te îmbăt, să ne îmbătăm cu un vin bun de iubire. Cu un vin ca să te văd. ori cu un vin să te ţin în braţe, ori vin să te privesc doar. Şi mai vin ca să stăm de vorbă, vin să te las să mă ameţeşti cu poveşti, cu o conversaţie random care mă face să vreau să vin mai aproape de tine, de sufletul tău.
Ce zici de treaba asta? Aş vrea să vin să te iau, să vin să te am mai aproape de mine, să vin să îţi spun că e posibil să te iubesc şi că aş vrea să vin şi să fim pentru totdeauna.
Ce zici…vrei să vin?
