SuperBlog

eu cu ce mă-mbrac azi?

Dacă ar fi să păstrez doar o pereche de blugi de damă pe care să-i numesc preferaţi, aş alege cu siguranţă o pereche de blugi negri. Fără alte accesorii pe ei, fără rupturi, petice ori diverse pietricele, un model skinny, strâmţi pe picior, pe care să-i pot adapta cu orice doresc în partea de sus.

Pentru blugii negri, consider că există o varietate de produse pe care le poţi ajusta pentru a ieşi o ţinută perfectă, care să fie atât cozy, cât şi sexy şi lejeră. 
Deşi sunt adepta blugilor cu talie înaltă, cred că cel mai bine s-ar potrivi un model cu talia joasă, pentru a putea fi combinat cu o cămăşuţă mai scurtă, poate deasupra buricului, pentru o seară de vineri în club, alături de o pereche de ghete cu toc, atent alese dintre încălţămintele de damă pe care oricare femeie le scoate ca prin minune…din trei perechi se fac vreo zece şi mereu ai de unde alege!
E atât de complexă mintea unei femei, cum de fiecare dată se gândeşte întâi la cum o să se îmbrace într-o seară de club în weekend şi nu cum o să se îmbrace de pe o zi pe alta. Lucrul ăsta cred că se aplică pentru toate femeile. De fiecare dată când încerc să-mi pregătesc hainele de seara, întotdeauna în dimineaţa următoare îmi voi răsturna total dulapul cu haine pentru a găsi ceva potrivit, altceva decât ce mi-am propus cu o seară înainte să îmbrac.
Imagine preluată de pe site-ul Answear.ro
Îmi place să mă îmbrac frumos, dar uneori (cea mai mare parte din timp, de fapt) prezint două extreme: jeanşi sau rochii de seară cu spatele gol şi despicătură pe picior. Dar cum sunt gata mai repede cu jeanşii…jeanşi să fie! Indiferent de sezon, de ghetuţe, balerini, pantofi cu toc sau cizme peste genunchi, blugii pot fi adaptaţi cu orice! Great…What a time to be alive!
Câteva cămăşuţe lejere cu mâneci ajustabile sunt potrivite pentru orice sezon, aşa că cel puţin o ţinută va fi formată din cămăşuţă, jeanşi, tocuri (pentru că niciodată un metru şaptezeci nu a fost de ajuns) şi un cartigan semi-pufos pregătit pentru o ieşire „de urgenţă” în răcoarea serii.
Pentru că de luni până vineri trebuie să mă ascund după halatul alb, am nevoie să îmbrac ceva comod, care să îmi permită să închid halatul: jeanşi, tricou, halat, ghetuţe, iar lookul e completat de un coc lejer prins în vârful capului!
Pe lângă halat, în zilele în care nu am cheful necesar să calc, folosesc jeanşii cu bluza de la costumul chirurgical, iar în funcţie de culoarea lui, folosesc pe dedesubt o cămaşă colorată la fel: cămaşă cu floricele mov, alături de bluza chirurgicală violet, cămaşa neagră cu bluza chirurgicală turcoaz, cea albă…cu orice fel de bluză chirurgicală! Toate acestea merg perfect combinate cu blugii negri, deoarece negrul va da întotdeauna un aspect mai elegant, iar dacă aceştia nu sunt accesorizaţi conform ultimelor mode, oferă un aer mai elegant.
În general hainele din garderoba mea sunt negre, acest lucru făcând mai uşoară alegerea la orice plecare din casă. Negrul merge cu orice, e elegant, chiar dacă o privire din cap până-n picioare se finalizează cu o pată de culoare mov dată de adidaşi. 
Noi, femeile, ne hotărâm foarte greu asupra hainelor pe care le purtăm, dar mai ales asupra hainelor pe care le cumpărăm. Chiar dacă s-ar termina toate materialele din lume, nu cred că vreodată o femeie va sta într-o singură pereche de blugi, doar pentru că ei sunt cei preferaţi şi cei mai comozi. Atunci întrebarea eu cu ce mă-mbrac azi nu va face decât să provoace victime colaterale. 😀
Acest articol a fost scris pentru a doisprezecea probă din cadrul competiţiei SuperBlog!

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *