Pentru un moment trag adânc aer în piept și-l țin acolo câteva secunde. Simt cum inima începe să-mi bată mai tare, cum ochii încep să lăcrimeze și vor din ce în ce mai închiși.
Sunt obosită, o oboseală mai mult psihică, deși parcă și spatele meu strigă că vrea întins pe pat. Nu-l ascult și rămân tot în fața laptopului.
Jarryd James mă întreabă pe fundal do you remember the things it let you feel? când eu nu uit nimic niciodată. Ce paradox. De fiecare dată când ascult melodia asta mă prind într-o buclă a trecutului. Dar diferită ca spațiu și timp de fiecare dată. Și-mi amintesc de toate sacrificiile pe care le-am făcut, degeaba, poate, uneori.
Ai avut vreodată senzația că nu te poți trezi dintr-un vis chiar dacă ești ridicat din pat de mult timp? Că oricât ți-ai scutura capul, visul ăla pare din ce în ce mai aproape și-ți inundă parcă toată intimitatea din realitate?
Sunt o visătoare. Iar când fiecare vis îți îngheață realitatea, speri doar că într-o zi nu o să-ți mai amintești niciun vis. O să te trezești știind că a fost ceva acolo, dar ai dormit mult prea profund pentru a-ți aminti. Și când începi să nu-ți mai amintești, te liniștești. Așa-i și-n viață. Când începi să înveți cum îți poți bloca mintea, îți lași visele undeva în umbră și, odată cu ele, oameni, gânduri și experiențe.
După mai puțin de 50 de ore dormite în ultimele două săptămâni, pot spune că s-au rupt toate barierele dintre vis și realitate pe care le ridicasem. O fi bine, o fi rău, asta cred că voi afla pe parcurs. M-au inundat mai multe gânduri în ultimele zile decât m-au inundat vreodată. Și, de obicei, visez mult. Dar îmi place să-mi schițez visele și în realitate, dacă nu pe bune, măcar pe o foaie de hârtie; sau poate într-unul dintre acele carnețele pe care, cu greu, am început să îl folosesc. Acum Outlandish îmi spune că I don’t need nobody, I don’t fear nobody un lucru, de altfel, adevărat. Căci, surprinzător, îmi priește totuși să stau singură cu gândurile mele.
Anul ăsta mi-am scris pe o bucată de hârtie mov niște rezoluții, chiar înainte de 00:00. Nu pot să vă spun ce mi-am dorit, așa că trebuie să așteptați până la anul ca să vă scot listuța din portofel și să o împărtășesc cu voi. Cert e că nu-mi doream pe atunci să-mi pun visele pe plan secund, iar acum nu știu cum să le ascund mai tare. Sunt din ce în ce mai multe, iar timpul e prea scurt pentru a mă gândi întru totul la ele.
Mă las purtată pe ritmurile muzicii și mi se pare, citind printre rânduri, că scriu fără noimă. Închid ochii care mă înțeapă și mișc ușor în aer degetele de la mâna dreaptă încercând să ghicesc ritmul melodiei. Și un’-doi-trei-patru. Patru timpi, puțin lentă, dar cu versuri pătrunzătoare. În timpul ăsta îmi imaginez că reușesc să îmi fac ordine în gânduri, dar le las undeva în subconștient o portiță deschisă, pentru a putea ajunge repede la ele, din când în când.
Tu când ți-ai alungat visele ultima dată?!
Nu le alung, le analizez și îmi place să le continui.
Visele mele de obicei sunt repetate din copilarie, si imi dau o stare nostalgica foarte interesanta. Putinele vise care nu sunt din categoria asta si pe care mi le si amintesc sunt filme demne de un Oscar, lol. Hard to keep track.
Depinde de vise.. Pe unele le alung, pe altele le las să îmi fie realitate, alinare. Frumos articol, profund.
Și eu sunt o visătoare,dar pana la urma nu te costa sa visezi.
Din păcate și eu am ajuns la oboseala psihica, cred ca din cauza stresului…
Și eu încercam să-mi alung visele pentru că le vedeam a fi nerealizabile. Am învățat cu timpul că nu costă nimic să visez, ba mai mult sunt o sursă de ambiție
Si pe mine ma pun pe ganduri unele vise si de multe ori incerc sa le gasesc semnificatia, menirea. Poate ca intr-o buna zi totul va fi mai limpede 🙂
De multe ori visez noaptea cine știe ce, și dimineața încep să caut semnificația visului respectiv. Dar citesc și atât, nu fac o tragedie din asta.
Imi place sa imi ascult visele. De fiecare data caut semnificatia lor, dar majoritatea se pierd dupa cateva minute din memorie.
Sunt o visătoare și de le-aș fi scris pe toate, as fi reușit să scriu câteva cărți.
Unele dintre ele le alung, în speranța de a le da uitării, altele le păstrez ca pe niște mici comori.
A visa, cred că este într-un fel "garanția" ca trăiești.
Ai scris un articol tare profund. Pentru mine, un vis e doar un vis.. ramane in noapte.
in general evit visele… iar daca visez, imi impun sa ma trezesc. sunt o persoana cu capul pe umeri
Nu prea tin cont de vise ! Viata se traieste, nu se viseaza !
Eu daca visez lucruri mai putin placute incerc sa nu ma gandesc prea mult, desi pot spune ca ziua mea este putin data peste cap.
Felicitari pentru text, se vede ca ai talent la scris.
Sa le alung? nu stiu, cele neimplinite nu au mai venit deloc prin mintea mea, sau foarte rar, iar de restul ma preocup sa le implinesc. Nu le alung, daca nu as visa, ce ar mai fi frumos pe lume? 🙂
Depinde de vise. Doar cele care merita sa lupti sa le implinesti, ca multe sunt doar vise.
Și eu sunt o visătoare. Mi-a plăcut articolul. Mai aștept altfel de articole.
Pupici!!!!
Am auzit ca functioneaza faza cu rezolutiile anului trecute pe hartie. Pentru anul asta nu am pregatit nimic, dar poate ca la anul ma voi organiza in acest sens
Cred ca visele nu le alung nicioada…uneori ma prefac ca le uit insa mi le reamintesc si lupt pentru ele ori de cate ori stiu ca sunt pegatita!
Nu incerc niciodata sa le alung, ba chiar din potriva..
Mie imi place sa-mi transform visele in obiective si planuri 😀