Când mi-am ales mașina nu credeam că o să am atâtea peripeții cu ea.
Asta e prima replică pe care șoferița mea o are de fiecare dată când cineva îi spune „ vai, ce mașină mișto ai!”. Sunt, într-adevăr, foarte fiabilă, dar anul trecut m-am gândit să încep să fac figuri. Dar până la figurile mele, să vă povestesc ce schimbări mi-a adus șoferița.
Suntem împreună din septembrie 2018. A fost dragoste la prima vedere, eu venind dintr-un parc auto din Suceava, ea dorindu-și un Volkswagen de mult timp. Ne-am împrietenit repede pentru că eu am venit cu destul de multe dotări: mașină 4 motion, hidramată, DSG, în 6 trepte, cu 170 de cai putere și scaune sport tare taare comode, dar față de majoritatea dintre suratele mele din generația 2010, eu am și trapă. Nu se deschide complet, dar este de ajuns pentru a intra puțin aer curat în mașină, vara.
Prima schimbare pe care am primit-o a fost o perdeluță de pânză automată, pe lunetă, iar mai apoi un set nou de covorașe auto căci eu am venit doar cu cele din pânză, care se murdăreau prea repede, mai ales când vremea de afară era mohorâtă. Care a fost gestul meu de recunoștință față de Den? Ei bine, la două săptămâni după ce ne-am luat cu acte, am lăsat-o în mijlocul drumului la Lacul Roșu, cu bateria pe zero, căci eram destul de epuizată. Așa că, la 10 seara, niște oameni, cunoscuți de-ai ei, au venit după noi la Lac, cu baterie nouă, ca să-mi revină la normal doza de energie.
Ne-am reîmprietenit, cât să ne certăm din nou tare la începutul lui 2019. Tare de tot. Am început treptat totul și am sfârșit cu două luni state în service, despărțite una de cealaltă. Dar până să intrăm în service s-a întâmplat un lucru amuzant. Când parcam într-o zi la facultate, dimineața la 6:30, ca să prindem loc de parcare, am mai stat puțin de vorbă. Denisa încerca să mă liniștească, căci eu, supărată în acea dimineață, iarăși am aprins în bord check-engine-ul. Și cum stăteam amândouă în liniște, simțim cum ne zgâlțâim puțin și nu de la un cutremur, ci de la o cucoană care n-a învățat până la vârsta asta (avea în jur de 40 de ani) cum să facă o parcare laterală. Așa că în încercarea ei de a face ceva care nu semăna nici pe departe cu o parcare laterală, la îndreptarea mașinii, bum, a dat cu grila direct în cârligul de la Volkswagen, cu care eu am venit din dotare și ne-am strâmbat puțin gâtul. Ca orice persoană care se simte cu musca pe căciulă, a dat ușor cu spatele și a plecat apoi, repede, fără să răspundă la strigătele șoferiței mele și nici la claxoanele mele disperate.
Ei bine, cum e? o întreb eu pe șoferiță, care se plimba agitată în spatele mașinii. Ba în stânga, ba în dreapta, ba pe jos, ba cu mâna pe bară, ba cu mâna pe aripă, să șteargă puțin praful să vadă unde-s daunele. Nu spunea nimic și eu stăteam cu sufletul la gură. Într-un final a răsuflat ușurată și a spus „bine că avem cârlig; s-a înfipt în el, dar daunele nu-s deloc la noi. Dacă are vreo problemă la mașină, e numai la nivelul mașinii ei.” Ce bucurie pe noi! Acum că nu avem nicio daună la exterior, pot începe să tremur, de bucurie bineînțeles, să aprind toate becurile de la motor și să împrăștii șpan pe injectoare. Șoferița zice că, ulterior, din vina mea am ajuns în service, dar eu nu cred deloc asta. Ce vină am eu că a început să-mi tremure volanta, că mi-a depresurizat motorul și mi-a stricat pompa și injectoarele? Eu doar m-am bucurat de faptul că nu avem nicio zgârietură și că nu trebuie să mergem la polish. Căci tare mă sperie locul ăla.
Știți ce e amuzant? Faptul că tot am ajuns să stau pe întuneric, alături de alte câteva mașini, care veneau și plecau înaintea mea. Exact ca la spital: când tu ești cel mai bolnav dintre toți și restul pacienților vin și pleacă, dar tu ești obligat să mai rămâi. Partea bună e că o parte din mine, injectoarele mele, au apucat să plece în Ungaria pentru recondiționare, câteva piese au venit din Germania și astfel când s-au întors, am avut de povestit multe lucruri. Practic, am fost într-un concediu de două luni, dar la service.
Și revenirea a fost spectaculoasă. Când m-am reîntâlnit cu șoferița, vai, ce bucurie a mai fost! Ne-am plimbat în lung și-n lat pe toate drumurile, fără să mai fac figuri și fără să mai aprind vreun bec în bord!
Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 6 din cadrul competiției Spring SuperBlog!
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Ce poveste cu final fericit!
Multa bafta!!