De afară se aud țipete de copii. Ca de obicei, când se umplu din nou de haz parcurile e semn că a venit primăvara și că totul urmează să renască.
Suntem în secolul pe repede înainte așa că suntem obișnuiți cu faptul că nu prea ne mai rămâne timp pentru noi, pentru a ne relaxa și pentru a lua lucrurile pas cu pas.
Odată cu lipsa timpului nostru, tot din jur evoluează, în frunte cu tehnologia, iar noi, chiar și generațiile de după 95, rămânem în urmă cu dezvoltarea tehnologiei. Chiar dacă trăim în secolul în care orice gadget ne schimbă viața, de obicei în bine, uneori trebuie totuși să ne dezbrăcăm de tehnologie și să luăm un repaus. Să ne clătim ochii cu natura, cu oamenii dragi nouă, cu tot ce ne înconjoară.
În ultima vreme am fost destul de agitată atât cu facultatea cât și cu programul în spital, așa că singura mea relaxare și detașare nu a fost neapărat ieșitul, căci după 10 ore de facultate nu-ți mai trebuie nici măcar să ieși să te plimbi, ci statul în fața laptopului, împreună cu cele trei
boxe Spacer portabile pe care le am, care mă ajută să mă destind. Când am, în sfârșit, timp de mine, îmi umplu o cadă cu apă, aprind câteva lumânărele pentru aromo-terapie și îmi pun pe laptop playlistul meu cu muzică instrumentală de relaxare, punând boxele prin casă, una pe hol, două în baie, pentru a-mi oferi un ambient plăcut.
La fel de ușor, pe ceva mai antrenant, mă pregătesc în forță de un maraton de gătit în bucătărie. Laptopul rămâne în dormitor, ca să mă asigur că nu pun pe el niciun ingredient din bucătăria mea, iar datorită tehnologiei Bluetooth reușesc să îmi ascult artiștii preferați oriunde, fără prea mult efort. Și, credeți-mă, când faci guacamole sună atât de bine în boxe Fergie cu I got it from my mama. Căci, până la urmă, ea m-a făcut și bucătăreasă și iubitoare de muzică. Iar cum boxa ține până la 5 ore, pot să încerc mai multe rețete și astfel să mă relaxez din plin și să rămân și cu burta plină!
În zilele în care totuși nu îmi doresc să mă relaxez atât de tare, îmi pregătesc un mic sanctuar de relaxare și tensiune la un loc, jucându-mă, amintindu-mi de perioada liceului în care zilnic mama mă punea să termin odată cu jocul și să merg la masă. Nici acum nu am făcut-o să înțeleagă faptul că niciodată nu poți întrerupe un joc online și că atunci când ești în mijlocul acțiunii, abia îți amintești să mai respiri. Offf, părinții ăștia…
Pentru sesiunile mele de gaming aveam nevoie de echipament corespunzător, iar la un simplu search pe Google, cu textul
scaune gaming, am găsit scaunul potrivit pentru mine, chiar dacă nu am găsit o combinație de culori la care să țin și anume una care să conțină albastru. Așa că am optat pentru un scaun din imitație de piele, cu un model cu două dungi verzi, care să fie comod și pentru stat în fața biroului la joacă, dar și pentru stat și învățat, având o poziție a spatelui corectă.
E atât de plăcut să poți îmbina utilul cu plăcutul, dar din păcate nu întotdeauna e posibil. Mi-ar plăcea să-mi iau laptopul și mouse-ul și să mă joc stând în parc pe o bancă, dar după cum bine știm, în România încă nu găsim semnal wifi la orice colț de stradă. Atunci aș reuși și eu să respir un aer curat mai mult de 20-30 de minute, căci primele cinci zile din săptămână sunt mereu mult prea pline. Și aș reuși să-mi încarc bateriile stând mai mult direct în natură, conectându-mă la ea, nu stând cu geamul rabatat la cameră și conectându-mă la rețeaua wifi.
Primăvara totul revine la viața, cu toate „gadgeturile” din dotare încărcate la maxim. Noi când o să reușim să ne reîncărcăm complet bateriile, fără să mai mâncăm tehnologie pe pâine, guacamole cu bluetooth cu lingurița și natură pură cu bețe chinezești, fără să știm cu adevărat cum se folosesc acestea?
Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 5 din cadrul competiției Spring SuperBlog!
Apreciază:
Apreciază Încarc...