E trecut de ora 12. Afara e frig, ceata se ridica, si din hornuri iese fum. Fiind la munte nu prea am ce face; stau langa geam si privesc peisajul, sorbind energia naturii si spumegand din cauza „taranilor” care arunca pocnitori aprinse spre geam.
Nu mai pot astepta. Arunc pe mine primele haine ce imi cad in mana si ies afara. Dau de ger; de praf, fum si miros de ars de pocnitori. Bleacs. O iau usor pe carare si merg fara sa vreau spre „cabana din padure”. Zapada are cativa centimetri buni si imi ingreuneaza drumul.
Aud pasi si ma intorc. La 5 metri de mine statea un lup mare si gri. Ma uitam la el, el la mine Nu-mi era frica. Stiam ca nu trebuie sa ma panichez, ca sa nu poata vedea teama din ochii mei. M-am intors usor si mi-am continuat drumul. Dupa un timp, s-a plictisit sa vina dupa mine si a plecat…
Am ajuns la cabana; m-am oprit si m-a trecut un fior.
Nu eram singura. Pe horn iesea fum; praf si fum…