Nu credeam vreodata in cei aproape 15 ani de viata, ca va fi cineva care sa isi rezerve timp pentru blogul meu. Cred ca asa cum este carnetul de note oglinda elevului, blogul este oglinda mea.
Multi prieteni ma intreaba daca am avut timp sa scriu ceva nou pe blog; dragilor, asta este pentru voi! Pe mess cel putin, m-au adaugat diverse persoane care mi-au spus ca le-a fost recomandat blogul si ca apreciaza munca mea. Va multumesc! Prin acest jurnal virtual pot spune, am convins prieteni buni sa isi faca propriul blog. Poate chiar mai interesant decat al meu.
E primul blog de care ma tin. Primul bun din patru esuate. Primul de care ma simt cu adevarat legata. Asta datorita voua.
Acum 3-4 saptamani aveam o alta viziune asupra propriei vieti. Mi-am schimbat aceasta viziune…dar tot pesimista e; pentru ca asa sunt eu: mai pesimista.
Dar odata cu blogul am invatat ca oamenii, viziunile, aspiratiile, toate se schimba cu trecerea timpului.
Si noi tot speram. Speram co o sa fie cum vrem noi, dar totusi altfel.
Denisa
Autoare. Vindecătoare prin cuvinte. Om
speram…:)) eu nu am sperat.. niciodata.. mereu m'am adaptat.. la ceea c mi'a fost impus de viata;).. daca asta ti se cere.. asta tre s faci..E o mare prostie.. faptul c unii afirma.. c ei au facut ce au vrut ei.. ceea ce au vrut ei .. e defapt ceea la ce ei s'au adaptat;)
eu cred ca e o chestie de psihic. Ca iti impui tu anumite chestii.
poti s iti tot impui.. orice.. din moment.. ce nu iti este caracteristic…(dat de aceasta viata)..e cv non sens:)