Cazi pe ganduri. Stai si te gandesti adanc la un lucru sau altul ca intr-un final sa te pierzi in negrul ce te inconjoara.
Traiesti viata la maxim: tigari, bautura, sex… Constientizezi ca te distrugi dar continui sa tratezi asta cu indiferenta. Cand te trezesti din betie, ajungi din nou sa gandesti adanc, sa visezi adanc cu ochii deschisi la minutul urmator sau la ziua de maine.
Frumos din partea ta. Sa iti pese doar de tine intr-un fel sau altul si sa nu vezi ce e in jurul tau: ura, agonie, tristete. E un mod de a vedea viata. Dar stai linistit; o sa ajungi si tu ca restul odata si odata. Viata nu e asa roz pe cat pare.
E totusi o chestie amuzanta in tot haosul asta. Nu e dragut sa-i vezi pe cei mici ca au mai multa rabdare si ca inteleg ce e in lume mai bine decat un adult? Cand noi ne chinuim sa le explicam ca bunicul, vecina, pisica a murit, ei ce fac? Spun simplu: Acum e ingeras. Si plang pentru a se descarca, se linistesc, participa la inmormantare si pastreaza apoi o amintire cu acea persoana. Nu e frumos asa? Sa traiesti si din amintiri frumoase cum fac cei mici? Ei vad nucleul vietii. Nu se ingroapa in detalii.
Oare…noi putem sa vedem adanc esentialul?
