Intalniri, zambete, imbratisari, relatii, despartiri. Il poti numi cerc vicios.
Totul incepe simplu: ne cunoastem intamplator, ca mai apoi sa imi ceri numarul de telefon si sa incepem sa vorbim mai mult.
Incepem sa ne vedem; la a doua intalnire deja iti faci curaj si ma tii de mana, ca la a treia intalnire sa ma saruti usor si tandru.
Totul decurge bine pana intr-un punct in care ori apare alta persoana, ori te bantuie amintirile.
Atunci totul din jurul nostru incete sa se darame pana in punctul final in care ne luam adio si asteptam sa o luam de la capat cu altcineva.
Pentru ce sa suferim atat? De ce nu putem fi responsabili si nu ne putem tine de un singur lucru care pana la urma are doar o singura conditie: sinceritatea? E chiar asa de greu sa iubim sincer? Sa ne asumam asta?
Dar pana la urma…
De ce iubim?
Ti s-a intamplat asa?
Asta e in mare scenariu de film.
Iubim pentru ca ne e frica de singuratate. Si nu ma refer doar la iubiti, ci si la prieteni.
Dap… Mi s a intamplat. Dar nu intr-un mod chiar asa tragic. Dar pe aproape