Teama ne omoara. Mici temeri aparute peste noapte care nu ne dau pace in nicio clipa din zi.
De ce nu putem simplu sa pornim spre o cale ce vrem sa o urmam fara sa ne uitam inapoi? Poate pentru ca nu suntem indeajuns de puternici; poate ca frica e un fel de cancer care ne roade usor usor si noi stam si ii dam voie sa o faca; ba chiar mai mult, facem frica sa se simta ca la ea acasa.
Vrem un viitor, da? Unul bun din toate punctele de vedere. Cine nu vrea asta este deja poftit sa iasa afara.
Avem nevoie de ceva studii, de noroc si multa munca, de ratiune si nivel de stres scazut. Daca suntem stresati ne pierdem; in ziua de azi o facem in fiecare clipa, fara ca macar sa ne dam seama de asta. Automat aici primim un minus.
Ah, mai e criteriul: Eu nu am nevoie, ca mami si tati au bani. Serios! Si daca maine mami si tati dau faliment? Tu o sa ramai si o sa maturi frunze? Nu prea cred ca ai face asta dupa ce ai fost crescut regeste. Cred ca ai trece la metoda cea mai simpla, ai spune tu: sinuciderea. Si uite asa mai apare un caz de prezentat la ora 5.
De ce nu putem accepta soarta? De ce nu putem spune „Imi bag picioarele si ii dau bataie pe drumul asta mai departe!”? De ce nu putem face toate astea?
Pentru ca frica si lasitatea sunt mult mai puternice.
