Trebuia sa scriu postarea asta cu putin timp in urma. Ei bine, uite ca am trecut si de 100 de postari, de 4000 de vizualizari si de multe design-uri schimbate. Nu-mi vine sa cred ca m-am putut tine de blog. Sincer sa va spun, acum o ora mi-am mai facut unul. Am 2 + 2 sterse. Probabil o sa ma plictisesc repede si de celalalt si o sa sfarseasca ca celelalte doua. Nu stiu cum de am rezistat cu Atitudine Slaba. Nu stiu cum de mi-au trecut atatea idei prin cap, avand in vedere ca mie nu-mi place limba romana.
Habar n-am cum am ajuns tocmai aici; sper sa am puterea si cheful sa merg mai departe. Sper sa va am pe voi, acolo, in fata calculatoarelor, si sa ma incurajati cum ati facut si pana acum, fara sa va dati seama de asta.
Daca e sa dam timpul inapoi, pana in prima zi, pana in a 25-a zi a lui decembrie 2011, sunt diferente vizibile. Atunci scriam ca un copil de clasa a doua. Atunci chiar aveam o „Atitudine slaba”. Pe parcursul acestui drum am mai prins curaj. Prin ianuarie-februarie am inceput deja sa-mi expun nemultumirile, sa vorbesc cenzurat si sa imi exprim liber sentimentele.
In tot acest timp am urat, m-am indragostit, am plans scriind, am ras cu lacrimi de bucurie. Am pus suflet in postari. O sa pun in continuare. Dar, cel mai important, v-am avut pe voi, am avut acel neinsemnat sondaj care imi spunea ca inca un suflet sau doua a fost pe blog-ul meu. Si pentru asta va multumesc.
Asta a fost tot pana in prezent. De atat am fost in stare. Au fost zile in care nu scriam deloc si zile in care postam si de 3-4 ori. Pentru ca asa simteam nevoia; sa comunic, sa vorbesc, sa ma confesez voua.
Pana cand viitorul va fi prezent, voi ramane tot o „atitudine slaba” mica, intr-o lume nu chiar asa slaba, dar mare.
