Afara nu stiu daca mai ploua, dar in sufletul meu sigur. Nu sunt o fiinta nemuritoare, cu puteri nu stiu de care. Sunt un simplu om. Nu pot inghiti o umbrela pentru a opri cat de cat inundatiile din inima mea. Pot doar sa iau un servetel si sa-mi sterg lacrimile mici ce imi apar in coltul ochilor.
Nu plang. Sau doar incerc sa ma amagesc cu asta. Imi spun ca nu plang, cand defapt imi duc mana din reflex la ochii deja umezi si ma sterg discret, spunandu-mi ca nimeni nu o sa ma vada.
Dispar din peisaj doar ca sa pot sa ud o bucata mica de panza numita batista. Imi sterg in graba ochii cand aud pasi si imi ridic capul cu un zambet vag in coltul gurii. E un viciu deja. O rutina. Sa afisez un zambet frumos dar fals.
Oftez si ma duc spre cea mai apropiata fereastra. Dau la o parte perdeaua si privesc dupa geam… Si ploua, ploua, ploua…
