Parca ar fi o nunta. Am participat la cateva si am fost prinsa, ca toti invitatii de altfel, in acea febra a pregatirilor si in furnicaturile emotiilor.
Am trecut de prima parte a zilei. Si cea mai grea de altfel: cursul festiv al clasei a 8-a. E gata. S-a dus si ea; acum am in fata cele 2 mari examene de inceput ale vietii mele, rezultatele contand mult pentru viitorul meu. A fost o ultima ora de dirigentie minunata. Colegi, fata in fata cu profesori si parinti, s-au chinuit sa nu se lase coplesiti de emotie. In zadar: o lacrima sau doua tot au scapat. Au fost 2 ore in care sa ne recunoastem munca, sa ne vedem pe noi in diferite ipostaze din cei 4 ani minunati petrecuti in aceasta familie, in aceasta formula.
Gata. Scoala s-a incheiat. Acum cateva ore am terminat de citit ultima fila a cartii numita „Gimnaziu”. Urmeaza cea mai frumoasa perioada din viata de elev, liceul in sine. Clasa a 9-a ne asteapta, fie ca e profil uman sau real. Nu se muta, oricat ar vrea unii sa o sara. Ea tot acolo ramane, asteptand elevi noi si silitori.
Noi nu am fost o clasa oarecare. Am fost o clasa speciala, am fost o mare bucata a sufletului batranului nostru Colegiu Centenar. Chiar daca au existat certuri si neintelegeri, chiar daca acestea au avut ca rezultat tipete, palme sau lacrimi, ca si colectiv am fost destul de uniti. Ne-a pasat de probleme altora, am avut grija de cei ce nu se puteau ridica; si aici ma refer la incidentele terminate la spital al unor colegi.
Astia am fost in 4 ani de zile. Astia suntem si azi, chiar daca ne despartim. Astia vom fi si peste 20 de ani, doar ca la casele noastre, rasfoind albumul clasei a 8-a, amintindu-ne de vremurile mult apuse, dar niciodata moarte.
