…Asa cum am fost si pana acum. Ma reintorc la stilul de scris pe care il foloseam pana ieri cand mi-am facut o caracterizare splendita in postarea anterioara. Revin la adevarata mea „atitudine”. V-ati trezit toti, in marea asta numita planeta Pamant sa ma gasiti pe mine si sa ma sufocati cu si prin prezenta voastra ori de cate ori aveti ocazia.
Nu am nevoie de voi. Am nevoie doar de prietenii mei, asta daca ii mai am; am nevoie de dragoste, de rabdare si stapanire de sine. Am nevoie de reculegere si un moment de ragaz in care as putea sa inchid ochii si sa respir. Am nevoie de voi, oamenii care ma sufoscati, idiotii care imi mancati orice clipa din viata de parca as fi cine stie, Madonna sau cine stie ce super femeie de pe glob. Nu. Sunt o simpla fata, dornica sa scrie. Sunt o simpla fata a carei menire e scrisul, acest blog. Dar marea mea dorinta e sa fiu lasata in liniste, in pace, singura in bucatica mea intunecata de lume. In locul minuscul unde ma simt „acasa”, fara sa am intrusi ce trebuie exterminati in el. Fara sa va am pe voi.
Prefer sa am un dusman adevarat langa mine decat un prieten fals.
Prefer sa am mintea limpede si nu incarcata cu toate problemele voatre. Imi place sa vi le rezolv. Dar realizez ca e prea tarziu sa mi le mai rezolv pe ale mele.
Vreau sa fiu libera.
Vreau sa fiu eu si sa ma regasesc.
Vreau sa fiu lasata singura.