Blog

Am condamnat ingeri la moarte

Cand m-am trezit totul parea doar un vis. Dintotdeauna mi-am dorit copii. Se pare ca am si avut parte de ei, doar ca intr-o alta viata. Asta chiar era o amintire vie, nu un vis. Erau doi baieti frumosi, care semanau cu el, cu el cel pe care mi l-am dorit atat de mult si pe care se pare ca l-am avut candva. Ea, fata, era scoasa din povesti. Nu mi-am dorit niciodata o fata, dar am avut parte de ea si era minunata. Avea zambetul tatalui ei, si voiosia mea. Ca si comportament, era recalcitranta asa ca mine; avea un nume turcesc, asa cum am visat odata desi in treacat, daca voi avea o fata.
Era undeva secolul XIII amintirea. Eram o femeie evreica in toata firea, capabila sa ii invat pe altii tainele ascunse ale limbii ebraice. Traiam intr-un mic orasel din Anglia, si stateam intr-o casa din piatra de la marginea orasului. De ce din piatra? La vremea aceea toata lumea dadea vina pe evrei cand se intampla cate o nenorocire.
Asa am vazut viata mea de altadata, m-am vazut condamnand ingerasii mei la moarte. Erau cea mai mare comoara a mea, cele mai dulci fiinte inafara de Dumnezeu.

Unul din baietii mei s-a imbolnavit de ceva ce in zilele noastre se numeste apendicita. Pe atunci multi oameni mureau pe urma ei. Baiatul celalalt fusese convertit la crestinism si trimis la Paris sa studieze. Cand baiatul meu, alinarea ochilor mei a murit, si vecinii au remarcat disparitia lui, m-au acuzat ca mi-am otravit copilul. Nu puteam suporta una ca asta. Asa ca am ascuns si am declarat ca baiatul e plecat la Paris la fratele lui. Nimeni nu stia ca baietii-mi erau gemeni. Decat apropiatii. Dar ca sa nu pateasca ceva fata mea, ultima bucata de fericire ce-mi ramasese, a trebuit sa mint si sa risc, sa trimit dupa baiatul de la Paris si sa-l dau drept raposatul meu fiu. Astfel, prin acest lucru nebunesc si riscand, mi-am condamnat neoficial pruncii la moarte. Un singur gest, un singur cuvant spus gresit, si ne costa poate viata intregii comunitati evreiesti.

Am stat mult pe pat pana am realizat ca eram din nou in septembrie, 2012. Dar candva, in timpuri de mult uitate, m-am luptat pentru vietile micutilor mei. In mine renascuse un instinct care ma indemna sa protejez oricand pe orice apropiat.

Denisa

Autoare. Vindecătoare prin cuvinte. Om

4 comentarii

  1. Tu chiar ai talent la scris.. pe bune. E uimitor cum poti descrie asa ceva, nici nu deosebesc realitatea de fictiune!

  2. Iti multumesc frumos! Se pare ca ai avut dreptate: ca voi reveni mai altfel ca oricand:).

  3. me gustaaa

  4. Ma bucur nespus^^

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *