Te mai cunosc? Ma mai cunosti? Nu stiu. Tu sa-mi spui. M-am schimbat, te-ai schimbat, in timp ce planeta se rotea in continuare. Prin schimbari s-a dus si legatura dintre noi, pe rand prietenia si dragostea, intr-un timp scurt si de neuitat.
Hai sa analizam din nou totul. Hai sa privim in jur si sa gasim niste martori care au fost cu noi pe tot acest drum. Vedem vreounul? Nu chiar. Toti au inceput sa dispara in timp ce noi stateam si ne certam ca doi copii, fara motiv.
Am vaga senzatie ca totul a fost doar o minciuna, o simpla plasmuire a imaginatiei mele. Am tinut strans cu dintii de prietenie, am marait la alte fete cand a venit vorba de relatie si acum…ne uitam unul la celalalt si sasaim ca o pisica la un caine.
Te-ai intrebat vreodata ce mai fac? Daca mi-am refacut viata dupa tine? Sau daca macar a mai existat o viata dupa tine? Ei bine, dragul meu, raspunsul e nu. Am murit in timp ce tot ce cladisem impreuna a cazut ca Zidul Berlinului. Au ramas doar niste ruine insangerate, pline de amintiri si multa durere, pline de atingeri si de lacrimi.
Esti un strain printre straini, intr-o lume paralela de a ta. Te-ai pierdut printre stele si ai picat ca un inger cu aripile frante. Din pacate, nu a fost nimeni care sa te prinda. Nu-i nimic. Nici pentru mine nu a fost nimeni cand am picat.
Esti un strain care macar si-a gasit vocatia. Spre deosebire de mine, simpla fiinta pierduta pe vecie in intuneric.
Dureros de tragic. Sau mai bine zis, tragic de dureros. Aici nu mai contează cuvintele, ci sentimentele. Şi citind rândurile astea, am simţit ceva în piept…ceva care mă făcea să vreau să plâng.
Sa nu plangi:( Nu merita sa irosesti lacrimile oricat de draga ti-ar fi o persoana. O sa regreti dupa ca ai facut-o.
ai fire de artist…
Iti multumesc frumos :*
Mereu regret după ce plâng. Mă face să mă simt slabă, ceea ce e sinucidere pentru cineva cu un orgoliu ca al meu.
Dar ce am remarcat la mine în ultimul timp e că…pur şi simplu nu mai pot să plâng. Poate mi-am vărsat toate lacrimile…
Nu spune asta. Lacrimile vin mereu:*
Astăzi…aş fi avut nevoie de un plâns bun. Dar lacrimile nu voiau să cadă. Stăteam şi priveam în gol, tremuram din toate încheieturile, simţeam un nod în gât, dar lacrimile pur şi simplu refuzau să curgă pe obraji. Mă simţeam ca într-un film prost.