Nu mai are rost sa privesc prin fereastra. Asa ca trag draperia.
Oftez. Deschid caietele si ma uit in gol. Nu am niciun chef sa invat sau sa scriu, desi probabil maine o sa fiu ascultata. Sa ascult muzica? Nu, si-asa imi bubuie capul. Sa dorm? Nu, oricum nu mi se inchid ochii. Sa-mi fac tema la istorie? Poate mai tarziu.
O sa ma gandesc doar.
O sa ma gandesc la trecut, o sa il imbin cu prezentul si o sa imi fac o viziune asupra viitorului. O sa vars o lacrima pentru trecut, o sa zbier pentru prezent si o sa suspin pentru viitor.
Sunt bulversata si mi-e frica.
Sunt inecata in propria-mi tristete, sunt trasa in jos de propria-mi umbra.
Si ma gandesc la ziua de ieri, la ziua de azi si la ziua de maine. Ma gandesc daca o sa mai deschid ochii dimineata sau daca mai merit sa deschid ochii vreodata. Ma gandesc la el, la ei, la trecut, la zambete si lacrimi, la masti schimbate in orice moment al existentei mele. Si tac. Inchid ochii si las fumul de tigara sa-mi inunde plamanii. Las mirosul intepator sa-mi deschida viziuni noi asupra a tot ce ma inconjoara, il las sa ma poarte intr-un univers paralel, intr-o alta realitate. Il las sa ma traga inspre nimic.
Din nimic vin, inspre nimic ma indrept, in nimic ma voi intoarce.
