Aproape s-a dus anul…Au fost atatea zile, atatea bloguri citite, atatea carti citite, atatea filme vazute, atatea fotografii facute, si totusi iata sfarsitul. Nu o sa ma apuc de scris despre realizarile din viata mea personala; n-au fost prea multe, si nici n-au fost bune. Ce e cel mai important totusi e ca anul acesta am cunoscut oameni ca Sorina, Diana, Tibi si multi altii care mi-au facut viata mai frumoasa si mai usoara. M-am indragostit, am iubit, am pierdut dragostea, am plans, m-am indragostit din nou… Dar asta nu conteaza. Dragostea vine si pleaca. Ceea ce conteaza este ca am invatat foarte multe de la niste persoane dragi mie, pe care acum regret ca le-am cunoscut prea tarziu. Sper doar ca timpul ne va ingadui sa mai petrecem momente frumoase impreuna, chiar daca acest concept de Facultate si Liceu va indrazni sa ne desparta.
Cele mai importante realizari, de care vreau sa vorbesc, nu sunt ale mele. Sunt ale acestui blog.
Unii ii stiti povestea pentru ca ati fost alaturi de mine de la inceput. Altii poate de abia acum o aflati. Blogul a fost la inceput pentru mine o persoana la care ma confesam intr-o perioada cumplita a vietii mele. Nu multi mi-au fost alaturi si am considerat ca aceasta este cea mai buna alegere: sa-mi fac un blog si sa scriu. Nu-mi place limba romana ca materie, nu-mi place sa-mi fac temele si totusi soarta m-a adus aici si am inceput sa scriu. Depresia mea a luat sfarsit pe la mijlocul lui februarie 2012. Atunci imi reamintisem cum e sa zambesti, cum e sa ai prieteni, cum e sa ai cu cine vorbi. Trebuia sa sterg blogul. Nu mai aveam ce sa fac. Dar soarta a intervenit iar si nu m-a lasat lucrul acesta, care mai tarziu mi se parea o prostie. Ce mi s-a intamplat? Voi toti, ati fost ingerii mei pazitori, ingeri care nu m-au lasat sa renunt la ceea ce acum a devenit o bucata din mine: blogul.
Ce am realizat in tot acest an?
In primul rand am invatat sa sper; am invatat ca daca te dai batut inseamna ca esti las. Am invatat ca speranta nu musca, asa cum credeam eu, si ca ea iti poate aduce cele mai frumoase amintiri pe care le poti pastra in memoria ta.
Apoi am invatat sa zambesc; odata ce vedeam ca blogul e citit, ma bucuram ca un copil mic ce primeste bomboane si jucarii.
In al treilea rand am invatat ca viata nu e asa gri cum o vedeam eu, ci are si ea particelele ei roz.
Cel mai important lucru pe care l-am invatat a fost sa cred in mine. Mi-a fost frica pana nu de mult sa o fac. Credeam ca de la un anumit punct toate drumurile ti se inchid si atunci nu mai ai ce face; dar s-a dovedit a nu fi asa deloc. Alaturi de prieteni am invatat sa am incredere in mine. Am invatat sa nu mai port niciun razboi cu propria-mi constiinta pentru ca e in zadar. Ea mereu va castiga si va avea dreptate. Odata cu asta am invatat sa-mi ascult inima si sa calc pe frica. Am invatat sa accept un „nu” intr-un mod placut, cu zambetul pe buze si cu capul sus.
Sa ma prezind dupa un an alaturi de voi:
Buna. Eu sunt Denisa, o simpla fata de 15 ani care a invatat sa zambeasca si sa se bucure in fiecare clipa de viata. Pe langa asta, am o calitate aparte: am fost, sunt si voi fi o Atitudine Slaba.
Apreciază:
Apreciază Încarc...
🙂 eu o sa fiu aici, indiferent ce o sa se intample..
Iti multumesc:*
Ce pot să spun?Superb…până şi "superb" e puţin spus… 🙂 Şi eu am vrut cândva să renunţ la tot ce însemna "blogging"…dar prietenii nu m-au lăsat să renunţ aşa de uşor.
P.S. Pe blogul meu,te aşteaptă un mic premiu.Sper să-ţi placă. [ http://lawynush.blogspot.ro/2012/12/blog-of-year-2012.html ]
Iti multumeeesc:* sa nu renunti niciodata!