Povestea ei incepuse altfel; de fapt, nu incepuse niciodata pentru ca ea nu amintea niciodata de inceput. Era o fata izbitor de frumoasa, de simpla, desi unii o vedeau doar ca fata unui mare om de afaceri. Sayuri era o blonda frumoasa de care abia reuseai sa iti atingi privirea: purta haine scumpe, parul mereu ingrijit, si de asemenea machiajul. Dar inauntru era o fata trista.
Sayuri spera sa intalneasca cat mai repede fericire, sau cel putin spera sa stie ce e fericirea si daca pentru ea exista. Mama ei murise cand ea avea doar 4 ani, iar tatal fiind mereu plecat nu a reusit sa ii ofere caldura si dragostea de care avea nevoie. Sayuri era mereu cu cate o slujitoare de a tatalui ei si de obicei aceasta se chinuia sa ii ofere fetei tot ce avea nevoie.
Anii au trecut si Sayurii a implinit varsta de 18 ani. Acum intelesese multe lucruri si isi reprosa mereu ca din vina ei murise mama ei. Isi amintea si acum ziua in care, jucandu-se pe strada, nu a bagat in seama vorbele grijulii, suparandu-si astfel mama. Toata copilaria a trait cu ganduc ca ea, prin obraznicia ei, a ajuns sa duca la sfarsitul celei mai dragi fiinte din viata ei. Cu timpul a aflat ca mama ei fusese bolnava si stresul ii agravase boala.
Dar Sayuri nu era impacata cu acest gand… Si isi reprosa mereu ca doar din vina ei se intamplasera toate acestea.
Pana intr-o zi cand tatal ei a venit sa vorbeasca cu ea…
Frumos.
Multumesc:).