Puterile mi s-au epuizat. Am ajuns la limita limitelor si ultimul gram de rabdare s-a dus. M-am saturat de bagaciosi, m-am saturat de parinti absurzi, m-am saturat de viata, m-am saturat sa plang.
Am plans destul. Dar gata; de astazi cortina cade peste mine. De astazi piesa asta de teatru nu se mai ruleaza pentru ca spectacolul a fost anulat.
Daca e sa plang, sa plang de fericire. Sa plang pentru persoana care mi-a impotmolit sufletul in iubire, sa plang pentru fiecare sarut dulce pe care il primesc. Daca e sa plang, sa plang pentru ei, putinii prieteni adevarati care mi-au mai ramas in preajma. Stii, nu exista prieteni buni; exista doar prieteni. Un prieten bun mereu de va dezamagi la final. Un prieten va fi alaturi de tine ori de cate ori va putea.
Gata. De astazi actorii isi strang decorul, recuzita, pentru ca scena nu o sa mai ruleze niciodata.
Lacrimi? Ce sunt lacrimile? Sunt bucati din sufletul meu, bucati pe care nu mai trebuie sa le pierd.
Sa planga altii pentru mine. Eu am plans destul pentru cine nu merita. Am varsat prea multe lacrimi si sufletul meu a fost mult timp descompus. Dar s-au dus vremurile alea.
Fata cu ochii de jad.
Plangi lacrimile celor care n-au putut sa intalneasca stelele.Oare nu e acesata suprema forta de vindecare, de purificare, de mantuire?