Cobor ușor în întunericul sufletului meu. Nu găsesc mai nimic special acolo, doar niște amintiri pierdute.
Încep să îmi amintesc cum a început totul: o simplă propoziție, un salut banal și scânteia s-a aprins. Totul a decurs repede și în curând toate mesajele mele îți erau destinate. Dragostea începea să prindă rădăcini în mine și așteptam să-ți dai seama, să-mi spui ceva…
Zilele au trecut și ne-am apropiat din ce în ce mai mult unul de altul. Ajunsesem să fiu dependentă de orice mișcare a ta, ajunsesem să mă întristez când nu te văd sau chiar să devin egoistă când stăteai și vorbeai cu mine.
Până la urmă mi-am atins scopul și fericirea pe care o emanam nu o putea egala nimeni. Te iubeam în fiecare minut al existenței mele și mereu așteptam cu inima în gât să te trezești și să-mi spui bună dimineața.
Îmi amintesc și acum când m-ai ținut prima oară de mână: am simțit furnicături în tot corpul și abia de te puteam privi în ochi. Nici nu mai spun de primul sărut, când mă țineai strâns în brațe ca să nu mă prăbușesc…
Acum sunt doar amintiri. Încep să doară, încep să fie urmate de lacrimi. Mi-e dor de tine. Mi-e dor de noi.
Calipso.
