Blog

Dezamăgire

Mi-a spus că mă va aştepta la intersecţia dintre Caragiale şi Ştefan cel Mare la ora 18. Mi-a spus că vrea să-mi vorbească şi că i-ar plăcea să ne plimbăm în timp ce-mi vorbeşte.
În timp ce stau şi îl aştept mă gândesc la ce mi-a spus aseară. Mă gândesc la faptul că el, care nu ştia absolut nimic, îmi spunea mie că nu dau răspunsul corect. Cine dracu’ se crede? Mă uit la ceas: 18:09. Deja mă scoate din sărite că întârzie. Mereu a trebuit să-l aştept eu pe el; dar aşa am ocazia să zâmbesc amintindu-mi ziua de azi.

* Cu 8 ore înainte *
– Poftim, ăsta e caietul.
– Mersi că mi l-ai adus. Când să ţi-l dau?
– Mâine ar fi ok.
– Bine, îţi dau mâine un mesaj. Ceva mă reţinea să-i spun ce gândeam. Mă enerva conversaţia asta monotonă. Până la urmă mi-am făcut curaj şi i-am spus: De ce nu mi-ai mai răspuns aseară? Dacă ai început conversaţia de ce nu ai stat să o termini la fel cum ai început? M-ai lăsat vorbind singură.
– Păi, ummm, nu mai puteam sta şi a trebuit să ies. Da da, sigur, acum stai să te şi cred. M-am uitat urât la el dar nu a părut să-i pese prea mult. Mi-a dat caietul şi a plecat.

* Înapoi în prezent *
18:15. Furioasă, mă întorc şi fac 3 paşi. Vreau să plec. M-a dezamăgit; mi-a spus că vine şi nu a mai apărut. Îmi dau seama că nu-mi mai pot opri lacrimile şi mă aşez pe o bancă şi plâng. Nu am realizat când a venit, decât atunci când nişte degete lungi bine cunoscute îmi dădeau un şerveţel.
– Scuză-mă. Doar atât a reuşit să-mi spună. Putea citi furia în ochii mei, dar părea nepăsător.
– La ce dracu’ ai mai venit la ora asta? Ce cauţi aici? Mi-e foarte clar că te-am întrerupt din ceva important de nu ai putut ajunge fix la 6 aşa cum mi-ai spus. Ai vrut să vorbim? Vorbeşte singur cum am săcut şi eu până acum.

Denisa… Ascultă-mă, te rog.
– Nu, nu eu trebuie să ascult. M-am săturat să tot ascult. Toţi vreţi să fiţi ascultaţi, doar eu nu pot fi ascultată. Lasă-mă în pace! Nu mai vreau să aud de tine. Poftim caietul ăla nenorocit pentru care a trebuit să rupi tăcerea dintre noi. Scuzele mele că nu am putut să mă descurc fără tine. Am crezut că mai există o speranţă. Am crezut că pot să te fac să-ţi regăseşti sufletul; dar se pare că m-am înşelat. Tu nu vrei să ai un suflet.

L-am privit în ochi pentru ultima oară şi am plecat. Aveam privirea înceţoşată de la lacrimi, dar nu-mi păsa. Ştiam că trebuie să plec de acolo şi să nu privesc înapoi.
M-am pierdut. M-am dezamăgit şi am fost dezamăgită.

Astăzi Calipso nu există.

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

2 comentarii

  1. Of..Denisa.
    In primul rand vreau sa-mi cer scuze pentru ca am chiulit de pe aici , o sa recuperez .
    Acum..imi pare rau ca esti trista , te-a dezamagit si nu iti merita lacrimile, e pacat ca a trebuit sa te vada plangand avand in vedere ca nu merita..
    Incearca totusi sa-l ierti , nu zic sa vorbesti cu el , a fost bine din punctul meu de vedere ca ai plecat , cu toate astea , treci peste , iarta-l si asta e..
    Imi dau seama cat de tare te doare si sincer imi pare rau , dar incearca sa fii puternica.

  2. Mulțumesc pentru suport!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.