Era o fată normală, plină de viață, în floarea vârstei, mereu dispusă să-i asculte pe cei din jur. Avea o familie iubitoare, prieteni minunați și o viață chiar perfectă, până s-a îndrăgostit și s-a dus dracului tot.
Începuse să-i fie frică: de trecut, de prezent sau chiar de viitor, deși el nu o deranja cu nimic și era foarte foarte departe. În schimb amintirile o copleșeau și nu mai știa ce să facă: se schimba zi după zi, se depărta de lume și se pierdea în amintiri. Amintirile o învârteau pe toate părțile, o distrugeau și îi măcelăreau sufletul.
Zilele treceau și golul făcut de el tot creștea, se lărgea, în loc să scadă în diametru. Pierdea nopțile plângând printre rotocoalele de fum ce ieșeau din Dunhill-ul albastru lung. Se pierdea cu firea, înnebunea încet, dar nu-și pierdea speranța.
Slăbise mult. Dăduse jos cel puțin 4 kilograme și acum chiar arăta ca un schelet ambulant, nu numai ca o fată cu moralul la pământ. Se transforma într-un monstru plin de ură și dezgust, fără urmă de rațiune sau iubire. Nu se mai uita în oglindă pentru că îi era frică de propria persoană.
Era schimbată și își dădea seama de asta. Blestema ziua în care îl cunoscuse, dar nu o și ura. Îi venea greu să o facă; petrecuse clipe minunate alături de el, dar el a avut grija să răstoarne balanță, să-i spulbere aspirațiile și să o transforme într-un monstru.
Era un monstru și ideea o rodea cu fiecare minut care se scurgea în infinita clepsidră a timpului. Îmbătrânea parcă zilnic cu câțiva ani, până când, într-un final nefericit și tragic, corpul ei a cedat și a pierdut lupta cu rațiunea.
Calipso
