Visul meu

Ei bine, a venit şi Blog Power cu numărul 59 pe tricou şi pot spune că tema propusă de Mirona Mitache e cea mai potrivită mie de până acum.
Ea sună cam aşa: Fotografiile- realitate sau imaginaţie?
– Cât suflet există într-o fotografie?
– Poate o fotografie să redea mai mult decât vede ochiul?
– Este mesajul unei fotografii acelaşi pentru orice privitor?
Au mai scris: Bianca Badea, Liviu Bimbea, SimonaR, Lotus, Belgianca

Să încep cu începutul: am început să „dau târcoale” aparatelor de fotografiat acum vreo 6-7 anişori, când eram destul de mare încât să ştiu să-i cer mamei ce era mai scump pe atunci. Bineînţeles că ceva foarte scump nu se poate, dar am primit un an mai târziu aparatul mult dorit şi pe deasupra şi DSLR: un Nikon.
Am fost foarte entuziasmată şi de îndată am inceput să fotografiez tot ce prindeam: de la oameni la animale, de la flori la insecte. Eram fascinată de această lume şi îmi doream să o explorez din ce în ce mai mult.
În vara lui 2011 am mers pentru prima oară în tabăra de fotografie. Acolo mi-am făcut mulţi prieteni, dar ce e şi mai important am luat-o de la 0 cu fotografia: de la componentele aparatului de fotografiat, până la cele mai sofisticate fotografii pe care acesta le poate reda. Atunci am descoperit că nu e atât de simplu să apeşi un buton, că „roata ruşinii”, cum o numeşte un mare fotograf din ţară – care mi-a fost şi profesor – nu trebuie să stea niciodată pe AUTO pentru că atunci laşi aparatul să gândească şi nu îţi pui tu mintea la contribuţie şi pe lângă asta am descoperit multe alte lucruri interesante. Am continuat cu fotografia până în ziua de astăzi şi am avut fotografii la multe expoziţii organizate de liceul meu. Fotografiile mi-au fost admirate, criticate sau chiar luate ca exemplu de către alţii care abia au păşit pe drumul acesta numit fotografie.
Acum să răspund şi la întrebările puse de Mirona. Cât suflet există într-o fotografie? Nici nu cred că pot într-un singur articol să folosesc destule cuvinte pentru a descrie cât suflet este pus într-o fotografie. Aici totul ţine şi de fotograf, dar şi de subiect şi de privitor. Să spunem că eu fac una, două, trei fotografii. În prima am o bătrânică simpatică împreună cu nepoţii ei; în a doua am o banală floare găsită la colţul străzii, iar în a treia am un căţel bolnăvior, această poză fiind făcută şi alb-negru. Mulţi ar spune că cel mai tare i-ar sensibiliza fotografia cu bătrânica şi nepoţii; ei bine, pot să îi contrazic pentru că cel mai tare vor fi sensibilizaţi chiar de ultima fotografie, deoarece combinaţia alb-negru dă un alt aspect unei fotografii, o face să pară mai specială şi aşa şi este.
Dacă poate o fotografie să redea mai mult decât poate ochiul? Bineînţeles. Şi aici nu mă refer doar la faptul că obiectivul aparatului e nu ştiu cum şi fotografia e făcută mai bine decât e văzut peisajul să zicem cu ochiul liber. Aici este vorba de viziunea fiecărui om. Fiecare fotografie spune o poveste, şi foarte multe dintre ele lasă privitorul să îşi formeze şi să spună povestea. Acesta este motivul pentru care -în opinia mea- fotografia redă mai mult decât poate ochiul. Şi cred că prin acest răspuns am trecut şi la întrebarea numărul trei. Fiecare om are viziunea lui asupra vieţii, concepţiile şi aspiraţiile lui. Fiecare fotograf este de asemenea diferit pentru că în general fiecare se axează pe o anumită parte a fotografiei: fotografia în natură, fotografia macro, natură moartă şi altele ca acestea. Dacă vei pune doi gemeni în faţa unei fotografii, crede-mă că vor avea două mesaje diferite pe care le-au concluzionat din acea fotografie.
Cam aceasta este viziunea mea asupra fotografiei; aş mai vrea totuşi să fac o remarcă sau mai bine spus să lămuresc o confuzie. Este o diferenţă între fotografie şi poză: poza este făcută de model, când cineva te pune să pozezi într-un anumit fel, iar fotografia este rezultatul încadrării unui cadru şi declanşarea butonului.
Fotografia este o artă care nu poate fi din punctul meu de vedere trecută cu vederea. De ce spun asta? Pentru că o fotografie poate transmite mai multe sentimente decât o simplă floare, o felicitare sau un simplu telefon. O fotografie te lasă pe tine să scrii povestea şi să o împărtăşeşti cu cei din jur.
În final am să las câteva fotografii făcute de mine pentru a fi criticate sau admirate de voi şi pentru a mă completa şi ele în cazul în care eu am uitat să punctez ceva.

Un apus de soare în Turcia. Am încercat să prind soarele între turnurile Moschei Sultan Ahmed (Moscheea Albastră)

Iarna pe Ceahlău.