Cât timp să fi trecut oare de când nu m-am mai gândit la viitor aşa cum am făcut astăzi? Poate câteva luni bune. Tot ce ştiu este faptul că astăzi, acum, nu vreau să scriu despre mine, despre trecut sau prezent, despre amintiri, tristeţe sau lacrimi. Astăzi scriu despre ei, cei care mă vor salva din întuneric în viitor.
Mereu m-am gândit la viitor şi la cum o să fie familia mea. Mereu m-am amăgit că viaţa va fi roz dar ajunge. Cine ştie cum va fi, de fapt, viitorul meu? Ştiu doar că în timp voi descoperi nişte oameni minunaţi care să aibă grijă să mă tragă de mânecă mereu când vreau să traversez strada fără să mă asigur, care să îmi întindă un şerveţel şi să mă ţină de mână când plâng, care să îmi dăruiască o floare mică de ziua mea, dar care să îmi facă inima cât casa.
Ştiu că voi întâlni acea persoană care să fie mai puternică decât mine, acel „prinţ” care probabil stă acum şi citeşte ce scriu şi se întreabă dacă el este acela şi dacă mă va cunoaşte vreodată.
Astăzi scriu despre rochia mea de mireasă, care va fi cu puţină trenă şi cu mult voal, în culoarea ei clasică – albă – nu cine ştie ce nuanţe hidoase de bej. Va fi plină de pietricele şi îmi va veni de minune alături de voalul alb aranjat frumos pe lângă coroniţa de regină pe care o voi avea în păr. Astăzi scriu despre cât de greu îmi va fi să aleg invitaţiile de nuntă, naşii, care probabil vor fi nişte prieteni de-ai mei, verghetele, papionul potrivit pentru soţul meu şi model de rochii pentru domnişoarele de onoare.
Lista invitaţilor va fi una mare şi o voi ruga pe mama să mă ajute să le aleg tuturor un loc bun la masă.
Şi să nu uit de buchetul miresei care va fi din trandariri albi şi ceva mov. Mereu am visat că buchetul va avea flori mov şi aşa trebuie să fie.
Porumbei? Hmm…mi se pare tare sofisticat, dar dacă o face toată lumea trebuie să o fac şi eu, nu?
Era să uit de aranjamentele – tot cu flori mov – de pe lumânările de cununie.
Şi ultimii, dar nu cei din urmă, copiii. Îmi doresc o familie frumoasă şi mare, cu doi băieţi frumoşi şi o surioară mai mică pentru ei. Cred că e din cauză că nu am avut fraţi sau surori şi nici mama mea. De aceea eu vreau doi băieţi care să aibă grijă ulterior de sora lor ca o păpuşă de porţelan. Iniţial îmi vedeam viitorul doar cu băieţii, dar vreau la rândul meu să umblu nebună prin magazine în căutarea unor rochiţe de prinţesă pentru puişorul meu mic.
Astăzi mă simt fericită şi împlinită.
Astăzi mi-am văzut viitorul.
Calipso.
Imi place sa vad aceasta schimbare pozitiva in atitudinea ta,tine-o tot asa ;-)…am sa continui sa citesc.
Mulțumesc! Sper să urmeze postări mai pozitive, deși tind să cred că a fost doar ceva de moment.
Bine,bine dar continua sa pastrezi starea aceasta pozitiva(nu doar ca ceva de moment) si de cate ori se instaleaza starea aceea de 'greu' , gandeste-te la lucruri frumoase,care-ti fac placere,locuri,orase,carti sau filme care te inspira…citate,la inceput e greu…stiu,dar te va ajuta enorm crede-ma! E important sa mentii starea de echilibru…ca acrobatul de la circ!
Da… La capitolul echilibru stau cam prost.
Incepe chiar de azi sa nu mai stai 'prost' , sa stai 'bine' …si maine 'foarte bine' … si peste o saptamana – Excelent – . Cauta pe cineva care stie sa te asculte (nu ca pe un casetofon), cineva apropiat, o ruda, prietena, cineva care stie ce simti atunci cand privesti un anumit lucru, sa simti aprecierea persoanei, cineva dinamic, amuzant insa care stie cand sa apese pe butonul Stop/Pauza. Cineva care stie ce-i echilibrul si totodata increderea in sine, Zambeste!
Am să încerc să fac asta și am să caut și persoana potrivită.