Dacă mi-ai da un gând bun de dimineaţă…şi dacă ţi-ai ridica ochii căprui din pământ ca să mă laşi să îi privesc, totul ar fi bine.
Dacă m-ai lăsa să te ating atunci ai observa câte cuvinte nescrise îmi stau pe buze, câte şoapte nerostite se chinuie să iasă la suprafaţă şi să urle.
Dacă mi-ai da o şansă nu aş profita de ea. Nu mi-ar trebui iubire sau veşnicele minciuni de care am avut parte. Aş vrea o şansă doar ca să-ţi vorbesc. Cândva îmi doream să fiu fericită; am căutat fericirea, dar ea nu m-a căutat. Când am găsit-o era încă prea devreme, iar eu eram mult prea fragilă. Am pierdut jocul.
Dacă mi-ai da puţin timp ţi-aş demonstra că destinul meu nu a fost scris lângă tine. Dar mi-am dat seama prea târziu…
Dacă mi-ai da încă un minut ţi-aş zâmbi şi te-aş strânge de mână pentru ultima oară. Aceiaşi mână caldă care va rămâne acum în palma altcuiva…
Dacă m-ai lăsa din nou să intru, ţi-aş promite că aş lua toate amintirile la mine, să nu te rănească, să nu-ţi amintească de noi.
N-o să mai vin înapoi. N-o să mă mai întorc niciodată în braţele tale. Voi fi o simplă prietenă pe care să o saluţi fără nicio obligaţie, la fel ca-n prima zi.Nu te urăsc. Nici n-am făcut-o până acum. Tot ce am spus au fost doar vorbe pe care nervii le domină atunci când ei sunt prea obosiţi să le mai ocolească. Viaţa îmi oferă mereu necazuri şi probleme, dar mie nu-mi pasă. Nu (mai) văd nimic în jur. Mă văd doar pe mine.
Dacă mi-ai da doar o privire, ţi-aş mulţumi cu lacrimi.
