Amintiri peste amintiri îmi inundă mintea. Simt că mă sufoc, dar ceva mă ţine încă în vis. Nu mă pot trezi, şi e din ce în ce mai cald aici. Văd totul. Văd tot ce nu am apucat să văd în realitate. N-aveam ochi pentru altceva…
Privesc acum forţat şi totul pare atât de evident, atât de clar…Dar nu am putut vedea niciodată asta. Sunt conştientă că nu mă pot trezi din vis…dar ştii ce e cel mai frumos? Acum te pot privi direct în ochi fără să mă doară, fără să fiu izbită de trecut…Acum totul se întâmplă cu încetinitorul, totul e într-o amorţeală divină. Acum tu eşti cel care nu se poate uita în ochii mei…ce dracu’, doar e visul meu. Sunt prizoniera propriului vis…
Ne întoarcem la viaţă? Ne gândim la realitate? Analizăm toate promisiunile făcute aşa…doar ca să fie făcute? Niciun pic de adevăr în ele, nu? Sau o fi fost…hmmm…same shit.
Nu-mi mai pasă. Uite-mă aici, visând, fără să simt măcar un mic gram de compasiune sau…ceva…ceva pentru ceea ce a fost. Nu pot. Nu vreau să te urăsc. Nu vreau să te dispreţuiesc şi să te elimin din viaţa mea. Ţin la amintiri. Ţin la trecut. Dar…nu trăiesc din amintiri. Pot face deja o comparaţie între atunci şi acum, chiar dacă nu a trecut mult timp…
Atunci aşteptam nerăbdătoare să primesc un mesaj de bună dimineaţa, frumoaso, un telefon printre pauzele de la jocuri, un pupic pe frunte la despărţire… Acum nu pot decât să aştept. Să aştept…nu ştiu ce, mai exact, dar să aştept ca tu să faci ceva.
Ştii ceva? Nu regret nimic. Mereu am luat cele mai bune decizii pentru mine şi am ştiut să învăţ din greşeli. Nu mi-a părut niciodată rău după ce am luat o decizie. Am ştiut ce să spun, ce să fac, doar ca să-mi fie mie bine. Şi mi-a fost. Mi-am trăit mereu viaţa la intensitate maximă, fără să las ceva să treacă pe lângă mine.
Te-am iubit. măcar eu. Cred că asta ar trebui să conteze.
Nu mă întreba de ce. Întreabă-mă de ce nu.
E stupid cum am ajuns sa facem promisiuni ca si cum am spune Buna ziua!
Da, asa e…
capul sus…)
Always <3
Superba postarea..chiar daca sentimentele pe care ti le transmite nu sunt fericite…te exprimi frumos
Multumesc!:)