Și cerul plânge. Burnițează ca dracu’ și zici că ninge. Ce-i cu vremea asta? Frig și afară, frig și în suflet…dar căldură. Uite cum sufletul arde mocnit sub stratul de gheață. Uite cum urletul lupului începe să iasă. Și liniște.
Merg pe stradă cu capul plecat. Nimic anormal în jurul meu, și totuși ceva e schimbat. Să fie presiunea asta de-mi aduce un țiuit în urechi? Să fie înăbușeala de afară de vină? Și mă opresc. Mă uit în stânga și-n dreapta, nimic anormal. Mă gândesc ce e la fel în jur, dar schimbat. Să fie cerul mult prea albastru de vină? Sau oamenii grăbiți de galbenul de la semafor? Și liniște.
Mă uit în jur, atâtea fețe diferite! Ridic ochii din pământ și simt burnița ușoară spălându-mi rimelul. Nimeni nu se uită, nimeni nu râde, niciun copil nu se joacă afară.
Oameni grăbiți și nepăsători, separați de lume prin balonul imaginar din jurul lor. Lumea mea… Lumea mea e aici, cum a lor e toată într-o bulă transparentă…și ei se grăbesc, se grăbesc, se grăbesc…
Străzi pline de oameni singuri. Niciun vis nu îi urmează, nicio speranță nu îi caută, nicio amintire nu le scrie.
Aici și acum sunt un străin pe o stradă gri. Când lor nu le mai pasă, ție de ce ar trebui să-ți pese?
Mă așez pe una din treptele blocului privind un om al străzii dormind pe o bancă. Ridic capul și simt din nou cum ploaia îmi spală rimelul.
… Nici măcar lui nu-i pasă de tot ce se întâmplă. El era un om fericit pe o stradă singură. Restul erau niște oameni singuri.
Nu e nimeni pe stradă să vadă ce simt acum…
Too many people, for the sake of getting a living, forget to live and they miss all the little things, all the little pieces of happiness…
Yes…"You have all when you have happiness and nothing when happiness doesn't exist."