Când m-am uitat pe geam dimineaţă, zâmbeam ca un copil care-l întâlnea pe Moş Crăciun. Deşi prima zăpadă a fost săptămâna trecută, eu tot fericită sunt exact ca la prima ninsoare. Totul era alb în jur şi în lumina de pe strdă se vedeau fulgi mari căzând încă din înaltul cerurilor.
Mă uitam pe geam şi gândul îmi zbura din nou spre el…plecase când vremea încă era bună şi urma să se întoarcă în toiul iernii, în mijlocul zăpezilor, la mine.
Sunt prinsă din nou între gândurile mele. Stau și scriu câte 2-3 cuvinte în fiecare zi în articolul ăsta. Parcă…Parcă nu mai pot scrie. Parcă s-a dus toată inspirația mea și nu mai vine niciodată. Au fost niște zile tare aglomerare și am uitat de mine. Doar de mine. Pe el nu mi-l pot scoate din gând niciodată.
Cred că o să trăiesc din plin vacanța asta scurtă. Cred că o să las puțin blog-ul deoparte și sper să îmi revină inspirația. Vreau să stau doar cu el, și să nu știu altceva decât de noi. Pentru totdeauna. Vreau să scriu după nopți întregi de stat la povești și după ce povestea mea, povestea noastră mai întoarce o filă, mai face un progres.
E minunat! Sunt cea mai fericită persoană din Univers! Datorită lui!
