Zâmbesc pierdută şi îmi amintesc cu nostalgie de anul care s-a terminat doar de 3 zile… Am atât de multe amintiri pe care le-am luat cu mine, atâtea amintiri pe care le-am lăsat pierdute în lampionul care nu a vrut să mi se aprindă în 2014 după miezul nopţii. N-a vrut. Poate era prea încărcat de amintiri, erau prea multe, poate unele prea triste, şi nu meritau luate după mine. Un an nou, un timp nou pentru amintiri. Fără o nouă eu. De ce să mă schimb în fiecare an? Ce s-ar alege din mine, din sufletul meu? Să mă tot schimb, să aduc ceva nou în compoziţia mea…prostii; de ce să o fac?!
Zâmbesc pierdută când îmi amintesc de fiorii de pe şira spinării şi de fluturii din burtică la vederea lui. Îmi amintesc cu drag de clipele frumoase petrecute împreună, de toate atingerile tandre şi încărcate de pasiune, de toată iubirea sinceră rostită doar din priviri. Ochii lui îmi spun cea mai frumoasă poveste de iubire. Povestea noastră. Zâmbesc pierdută şi mă gândesc la modul profund, plăcut, inocent în care îşi lasă amprenta pe zâmbetul meu. Doar el, mereu şi mereu…
Si eu am dat-o in bara cu un lampion :))
Cel mai nasol lucru, când nu se aprinde:)))