Pentru mine fericirea este atunci când, prin burtică, încep să simt primii fiori ai iubirii.
Pentru mine fericirea este atunci când el îmi zâmbeşte.
Fericirea? O simt atunci când îl îmbrăţişez şi îl am aproape. Când nimic nu mai stă între noi.
Pentru mine fericirea e atunci când umărul lui e locul în care mintea mea uită de probleme; braţele lui-protecţie, casă, acasă…
Fericirea apare oriunde sunt cu el. Oricând sunt cu el. El o emană. El o deţine. El este fericirea mea.
Doar lângă el eu pot fi fericită.
Fericirea mea vine din suflet, dintr-un suflet de copil îndrăgostit.
M-am îndrăgostit, şi n-a fost cum spun alţii. N-a fost o greşeală. A fost cel mai mare vis pe care l-am putut crea vreodată, cea mai mare dorinţă la care sufletul meu a poftit.
Este minunat să te îndrăgosteşti. Şi mai minunat este să ajungi să iubeşti şi să fii iubit la fel de mult, să simţi că ai dat de dragostea aia care vine odată în viaţă. Iubirea unică, adevărată şi veşnică.
Fericirea mea? Acolo unde e el e sursa fericirii mele.
Să fii iubit de cineva îți dă putere, iar să iubești pe cineva îți dă curaj. -Lao Tzu