SuperBlog

Nuntă de vis

În urmă cu aproape două luni de zile am început o activitate care, nu numai că ocupă destul de mult din timpul meu, dar este şi un lucru pe care îl fac cu tot sufletul: un curs acreditat internaţional de Wedding Planner. De la medicină la organizat nunţi şi evenimente e cale lungă, nu-i aşa? Ei bine, pentru că sunt o persoană obsedată de detalii şi de-a visa îndelung spre ziua perfectă din viaţa oricărui cuplu, nu mi-am dorit altceva decât să-mi pun toate gândurile, emoţiile şi ideile în practică pentru a face ziua perfectă pentru mai mulţi oameni, pentru cupluri fericite din toate colţurile ţării care doresc să-şi unească destinele pentru totdeauna.
Nunta perfectă înseamnă multă muncă şi o organizare foarte bună. Indiferent dacă mirii se ocupă singuri de nunta lor, ori dacă angajează un organizator de nunţi, costurile, alegerea decoraţiunilor, alegerea rochiei perfecte etc reprezintă o adevărată bătaie de cap. Pentru a avea o nuntă impecabilă, începutul este simplu: stabilirea unui buget. Având un an, poate chiar doi sau trei la dispoziţie pentru a planifica nunta, banii se duc şi vin, iar dacă nu pui pe hârtie toate cheltuielile cap la cap chiar nu-ţi dai seama la ce numere cu multe zerouri se ajunge la sfârşit; aşa că, sfatul meu ca organizator de nunţi, în linii mari, schiţează mental un buget.
Odată porniţi pe acest drum, un mire şi o mireasă încep căutările perfecte pentru nunta de vis. Indiferent dacă este vorba de o nuntă micuţă, în familie, ori de o nuntă mare, mirii au nevoie de un salon, aranjat plăcut după gusturile lor şi care să le ofere facilităţile potrivite pentru noaptea lor albă.
Venind dintr-o zonă de munte, eu nu-mi pot imagina alt peisaj în care să-mi fac nunta, aşa că dacă ar fi să aleg un alt local pentru nuntă, aş alege salonul de nunţi Braşov, fiind un loc intim, care să-mi ofere momente de neuitat alături de oamenii dragi sufletului meu. Pe lângă salonul frumos aranjat, meniul trebuie să fie unul gustos; atenţie, dragi miri, un meniu gustos nu este neapărat şi unul sofisticat şi scump. De ce? Pentru că fiecare persoană are o diversitate de invitaţi, părinţi, bunici, vecini care poate locuiesc la ţară şi, e posibil, ca somonul pe blat de nu ştiu ce scoverci să nu le fie pe plac şi, astfel, să se întoarcă farfuriile pline la bucătărie.
Înafară de meniul pe care, cu siguranţă, vor fi aţintite toate privirile invitaţilor, nunta perfectă trebuie să ofere nu doar o sonorizare bună, ci şi o muzică de calitate. O nuntă va fi mereu criticată, aşa că eu îmi sfătuiesc mirii să pună accent pe meniul lor şi pe muzica lor, cei doi M importanţi pentru o nuntă.
Pentru invitaţii care se deplasează din alte oraşe pentru a fi martori la fericirea ta, este necesar să le asiguri cazarea, iar în zona Braşovului, o zonă frumoasă pentru invitaţi este cazarea în Poiana Braşov, un loc cu peisaje primitoare şi liniştitoare. Ceea ce este ireproşabil pentru cazarea la Hotelul Royal este faptul că, pentru somnul de frumuseţe de după nuntă îţi oferă gratuit cameră pentru voi, mirii şi pentru părinţii voştri spirituali.
Nunta de vis este reprezentată de dansul mirilor, când doar voi doi sunteţi pe ringul de dans, uitându-vă unul în ochii celuilalt, fiind veseli şi sinceri în primul vostru moment important ca familie. Un moment în care nu vă gândiţi la cheltuieli, la ziua de mâine, ci la momentul de bucurie pe care îl expuneţi oamenilor dragi sufletului vostru.
Ceea ce este cel mai important este faptul că trebuie să te bucuri de fiecare moment. O nuntă reuşită este cea în care voi doi, inimi unite pentru totdeauna, vă înţelegeţi, vă ascultaţi părerile şi găsiţi un numitor comun pentru toate gândurile voastre cu privire la ziua voastră.
Teoretic, ai parte de o nuntă într-o viaţă. Deci totul trebuie să fie perfect pentru singura noapte în care tu, femeie, îmbrăcată în rochie albă, iar el, emoţionat, în costumul de mire, vă bucuraţi de momentele voastre, ca soţ şi soţie, în văzul tuturor invitaţiilor, înainte de a vă continua viaţa între patru pereţi, fericiţi, fără ca nimeni să nu vă ştie secretele.
Nunta de vis înseamnă armonie, înseamnă fericire, voie bună şi gândul de a împărtăşi aceste trăiri cu oamenii voştri înseamnă pasiune şi dăruire. Nunta voastră trebuie să conţină elemente care să vă bucure inima şi, care, să-i facă pe invitaţi să vă privească relaxaţi, de parcă s-ar uita la voi din propria voastră sufragerie. Din comoditate? În niciun caz. Ci din fericirea pură şi sinceră pe care reuşiţi să o emanaţi.
Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 20 din cadrul competiţiei SuperBlog!

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *