Stau şi mă gândesc uneori la cât de haotic trec prin viaţă. În ultimele două săptămâni, dacă stau să mă gândesc cum trebuie, nu am făcut mare lucru pentru mine. De ce? Din lipsă de timp. Nu am apucat nici măcar să mă întind în pat cu o oră mai repede, ca să mă uit la un episod din serial, nici nu mai spun de făcut altceva. Cândva reuşeam să ne adunăm într-o cafenea mai mulţi prieteni, un loc drăguţ amenajat, primitpr, o cafenea în care se găseau atât jocuri de societate cât şi alte jocuri interactive care să ne facă să râdem şi să ne mai relaxăm. În pauzele dintre jocuri, ne aminteam cu drag de copilărie, ne relaxam în scaune şi începeam să jucăm Fazan pe neînchiselea.
Acum nu mai am timp să ajung în oraş nici ca să iau cina, de obicei vine cina la mine, aşa că, la fel ca în cazul mâncării, am apelat la oxygame pentru a aduce jocurile la mine. Pe lângă jocurile de imaginaţie, cărţile, rummy-ul şi foile albe pentru ţomanap, am achiziţionat cubul Rubik, celebra piesă şi probabil singura care m-a scos din sărite în copilărie. Îmi amintesc cu drag de faptul că, la Crăciun, cel mai colorat element dintre cadouri era acest cub, care venea cu toate feţele colorate diferit, dar simetric. Apoi începea nebunia: două pe stânga, una pe dreapta, un şir întreg de pătrate învârtit de două ori, puţin albastru peste roşu, poate cu puţin alb într-un capăt verde şi hop! distracţia s-a încheiat, căci am stricat forever cubul. Nu m-am priceput niciodată la matematică şi nu m-a tentat niciun moment să învăţ strategii prin care să aduc cubul la starea iniţială. Cu timpul mi-am dat seama că acest cub nu este pentru oricine, dar acum, la începutul sămânţei de maturitate, l-am achiziţionat iar, cu scopul de a-l distruge pentru a-l reface; nu, nu dându-l cu capul de toţi pereţii, ci străduindu-mă să-l rezolv cu cap, găsind un algoritm potrivit şi notându-mi fiecare mişcare. Până la urmă, cubul Rubik e o capcană şi un exerciţiu al minţii, nu?
Pentru a testa agilitatea mea şi totodată a prietenilor mei, m-am gândit să pun mâna şi pe Ligretto, care este un joc captivant cu cărţi, un joc pe fast forward, în care atenţia şi eficacitatea trebuie să fie punctele tale forte. Dacă deţii doar un astfel de joc, poţi juca alături de alţi trei oameni, dar dacă faci o achiziţie adevărată, pot juca 12 oameni, adică ai putea juca atât cu prietenii cât şi cu familia deodată.
Întotdeauna mi-am dorit un joc pe care să-l pot juca alături de familie, iar acesta este unul potrivit. Regulile sunt simple, deşi jocul este destul de complex. Jocul conţine 160 de cărţi, fiecare jucător -din cei 4- primind câte un teanc a câte 40 de cărţi fiecare. Cărţile se grupează separat, după culorile lor, de pe faţa cu logo-ul Ligretto, amestecând cu patos cărţile, ele urmând să fie expuse apoi cu numerele în sus, pe culori, prima carte fiind mereu 1. După unu vine mereu doi, dar de data aceasta nu orice doi, ci unul de aceeaşi culoare ca precedentul număr. Se primeşte câte un punct pentru fiecare carte pusă jos de fiecare jucător, iar cel care reuşeşte să scape repede de cărţile lui, evident, este câştigător!!!
Un alt joc, la fel de colorat ca precedentul ( God, ce-mi mai plac culorile!!! ) este Qwirkle. Ştiu, are o
denumire destul de ciudată, daaar, cu toate acestea, este un joc interesant. Faţă de precedentul, acesta se prezintă mai promiţător, cu un timp de joc de aproximativ o oră, dar, din păcate, e tot pentru o mânuţă de oameni: 2-4. Acest joc e unul competitiv, aşa că priveşte-ţi cu atenţie adversarii, căci e posibil să-şi treacă puncte în plus pe foaie.
Regulile sunt simple: nu ai voie să ai pe un rând mai mult de 6 piese de joc, iar acestea trebuie ori să fie de aceeaşi culoare, dar să fie simboluri, forme diferite, ori, dacă optezi pentru un şir de culori diferite, atunci poţi folosi aceeaşi formă. De asemenea, piesele trebuie să fie toate ataşate una de cealaltă, aşa că nu încerca să fentezi jocul! Eu, una, sunt un adversar foarte foarte atent! Piesele sunt extrase dintr-un săculeţ, iar jocul se termină oficial când săculeţul se goleşte.
Nu te-ai convins încă? Stai în dubii ce să faci sâmbătă seara? Ia-ţi un joc şi sună-ţi prietenii. Să devină Fun & Chill with friends noua sintagmă şi să uităm de Netflix măcar pentru câteva ore.
Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 12 din cadrul competiţiei Spring SuperBlog!
