Blog SuperBlog

atunci şi acum

Mâinile-mi plutesc deasupra apei. Corpul mi-e ușor, dar capul se lasă greu, când pe o parte, când pe cealaltă. Nu am mai dormit 6 ore de vreo săptămână. S-au împlinit azi, pe bucăți, 2 la răsărit, două la prânz, apoi moțăit de câte o jumătate de oră. Fondul de ten cu acoperire mare nu mai vrea să acopere nimic, iar corectorul parcă nu mai face față cearcănelor. Ochii îmi sunt verzi, verzi cu roșu, un roșu adunat de la atâta oboseală.
Mă gândesc la trecut. Zbuciumul sufletului începe să se liniștească, așa cum face un om în sevraj după ce primește medicația. Ușor, simt cum mă cuprinde o senzație de arsură. Pun mâna pe pieptul gol și simt cum arde. Mă cuprind cu brațele, încercând să îmi protejez sufletul plin de urmele trecutului. Mă gândesc că nu am luat mereu cele mai rele decizii, dar am obosit. M-am obosit prea mult, iar el, sub presiunea deciziilor mele, a început să se fisureze. Încet, am reușit să îl lipesc, cu oameni dragi, cu vorbe dulci, cu bucăți din natură care îmi bucură inima.
Privind prezentul, nimic nu merge. Ascult la știri cum mame își abandonează copiii, cum oameni mor în accidente și mulți răniți încep să ocupe, din nou, paturile din spitale. Prezentul e undeva suspendat, lângă o linie invizibilă care îl desparte de viitor.
Citisem undeva faptul că viitorul e deja prezent, iar prezentul deja se găseşte în trecut – un trecut plin de dorinţe, plin de momente frumoase, plin de oameni care şi-au marcat trecerea prin viaţa ta.

Nu ştiu acum cât timp am scris asta, dar a trecut o grămadă de timp de când am început. Şi n-am mai putut continua. Acum stau şi scriu, în casa mea, şi las să treacă prin mine fiecare cuvânt din fiecare vers al melodiei Whatever it takes de la Imagine Dragons. ‘Cause I love the adrenaline in my veins…

Mă gândesc în timpul ăsta cu drag la viitor. Mă gândesc la faptul că am reuşit să scriu 18 pagini din cartea pe care mi-o doresc cu atâta ardoare să o public. Nu ştiu când a venit cu exactitate acest vis, această dorinţă. De mică mi-am dorit să public. Mereu îmi imaginam că scriu scenarii diverse care, la un moment dat, sunt găsite de cineva şi ecranizate. Un adevărat SF, nu alta! Uneori, înainte de a adormi, încă mă gândesc la faptul că poate o să meargă într-o zi. De ce nu?! Pasiunile cele mai mari, de obicei, sunt cele mai uşor de împlinit.
Încă îmi dau voie să visez. Nu mai visez Cosânzene ori castele fermecate, ci cum reuşesc să-mi îndeplinesc visele din copilărie. Iar unele dintre ele sunt destul de greu de realizat, dacă n-are cine să mă împingă de la spate.
M-am gândit să scriu o carte acum mulţi ani. Ba chiar, toată ficţiune, am expus-o în câteva postări aici pe blog. Acum mă amuză, dar în acelaşi timp mă şi ambiţionează acest aspect. Atunci parcă aveam mai multă voinţă, mai multă dorinţă. Ce s-a schimbat de atunci şi până acum?
Atunci trăiam din mai multe emoţii. Inima-mi bătea mai repede la orice nebunie care părea imposibil de adus la realitate. Acum totul pare mai zbuciumat, pe repede-înainte, fără să mai conteze atât de mult emoţiile.
Atunci dorinţele-mi erau deopotrivă relaxare şi determinare. Acum nu ştiu exact care din ele nu mai există deloc şi care se estompează uşor.
Atunci nu-mi lăsam cearcănele şi oboseala să-mi omoare dorinţele. Acum, tind să cred că somnu-i mai bun…
Atunci ochii-mi erau obosiţi, verzi şi roşii. Acum sunt vineţii şi verzi şi parcă încerc pe cât mai mult posibil să-i menajez, să-i odihnesc.
Atunci credeam în iluzii, dulci iluzii care-mi ţineau interesul pentru tot în alertă mereu. Acum, nu mai cred că tot ce zboară se mănâncă, nu mai cred multe lucruri.
Atunci aveam încredere, acum nu mai sunt atât de sigură.
Răspunde-mi acum tu la întrebare: ce din trecut, din  prezent ori din viitor, ne face să ne lăsăm deoparte latura sensibilă, umanistă, imaginară şi ne face să dăm piept cu realitate asta, de multe ori, odioasă? 

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

2 comentarii

  1. Foarte frumos scris articolul :*)

  2. Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.