La nivel global, tot ce se întâmplă e îngrozitor.
La nivel local, tot ce se întâmpă la noi în ţară e îngrozitor. Noi, ca popor, mai avem ceva? Tezaurul nu l-am avut niciodată; demnitatea poporului a fost şi ea, undeva cu mult înainte să mă nasc eu. Iar dintre lucrurile pe care ni le-a lăsat Dumnezeu, România mai are ceva? Roşia Montană, petrol, păduri, bogăţii? Măcar lacul Sfânta Ana ne mai aparţine? Sau lacul de la Sovata? Pardon, ăla n-a fost niciodată al nostru.
În acest moment, pe planeta noastră vai de capul ei, se desfăşoară următoarele evenimente, pentru necunoscători:
Insulele Canare ard;
California arde;
Washingtonul arde,
Columbia arde,
Alberta arde;
Montana arde;
Noua Scoţie arde şi ea;
Grecia arde;
Brazilia arde;
Portugalia arde;
Algeria arde;
Siberia, de altfel, arde si ea şi nici nu mai are gheţari.
Totodată, Texasul e sub apă. India, Pakistanul şi Nepalul prezintă musoni masivi şi sunt sub apă. La fel şi Sierra Leone şi Nigeria sunt sub apă şi au inundaţii masive.
Pe lângă asta, majoritatea ţărilor europene, printre care şi ţărişoara noastră, se scufundă în nişte călduri infernale.
Să nu uităm că două uragane spulberă Atlanticul. Şi pe lângă ele, vulcanul Yellowstone înregistrează 2300 de mişcări de două luni încoace. Mexicul şi Japonia sunt sub Tsunami alert, înregistrând două cutremure de 8,2 respectiv 6,1. Şi mai sunt două, mai chill, de 5,3 în Idaho şi unul de 5,0 în Chile. Plus cutremurele de au fost „cadoul perfect” de ziua Americii. Because God bless America!
Dar noi în continuare ne scufundăm într-un val de ipocrizie. Pădurea Amazoniană arde de trei săptămâni şi tot de atunci au început şi crizele ipocrite de pe internet, cum că pentru catedrala aia s-au dat atâtea milioane de euro şi pentru pădurea asta nu s-a dat niciun leu. Că aşa suntem noi oamenii, ne trebuie să ne mobilizăm în 48 de ore pentru Notre Dame da’ pentru pădure nu.
Dragi oameni buni. Da, e adevărat, acolo se produce aproximativ 20% din oxigenul pe care toţi bipezii şi patrupezii şi toate târâtoarele pământului îl respiră. Dar să ne liniştim puţin, căci din anii ’60, am pierdut mai mult de jumătate din pădurea tropicală. E alarmant şi totodată, e foarte trist, dar până ce focul nu se opreşte, n-avem ce să facem. Nu putem decât să ne rugăm la Dumnezeu ca să oprească vântul, ca focul să nu se mai extindă şi să poată fi stins. Banii nu ajută cu nimic. Nu mai putem salva animăluţele care au murit deja. Putem să le protejăm pe cele care sunt în pericol. Şi nu cu bani!!! N-o să vedem niciun milionar mergând cu masca de oxigen pe faţă să strângă în braţe ursuleţii din pădure şi să le dea pacheţele cu mâncare. Nu o s-o vedem pe Donatella Versace împărţind haine de brand ca să protejeze copacii rămaşi în picioare.
Să încercăm să diminuăm toate comentariile astea răutăcioase şi să facem, pe bune ceva, când focul va lua sfârşit. Să ne apucăm atunci să băgăm miliarde de euro în plantat iar copaci şi în protejat, cu toată grija de care putem da dovadă, toate speciile de animale rămase pe întreaga planetă.
În cazul în care dezastrele astea naturale nu v-au mişcat în niciun fel, să ţinem un moment de reculegere pentru copiii care încă n-au ce mânca în Africa şi suferă de TBC şi pentru toţi oamenii nevinovaţi, care sunt cu toţii omorâţi în războaiele încă în desfăşurare din Siria, Fâşia Gaza etc.
Şi…încă îndrăznim să ne numim oameni?
