Ce bine că am crescut altfel! Ăsta e primul meu gând când ies din casă dimineața și văd cât mai mulți copii cu telefoanele băgate între ochi.
Pe vremea mea…nu știam ce e mai important să țin la gât, cheia de la casă sau telefonul pe care jucam snake și în care aveam memorate doar patru numere de telefon: al mamei, al tatălui, al bunicii și al bunicului. Pe vremea mea, copil fiind, stăteam pe afară să interacționez cu alți oameni, ori cântam, mergând pe la concursuri în toate colțurile țării. Pe atunci nu aveam timp să sufăr din dragoste la 12-13 ani, așa cum se întâmplă în zilele astea.
Când am început să folosesc mai mult tehnologia, pentru că într-un final m-a acaparat și pe mine, am început cu partea de gaming. Dacă nu ieșeam din casă, cu siguranță mă jucam, WoW, LoL, Diablo sau orice alt joc de băiețoi pe care-l prindeam la mână. Am început să mă joc pe notebook, ceea ce era un chin, căci placa video cu siguranță nu era pentru așa ceva, apoi, trecând la un laptop mai mare, am început să fiu mai comodă și să mă joc în pat, achiziționându-mi o măsuță drăguță pentru cel mai important element al camerei mele. Pe mai departe, am intrat pe toate site-urile posibile de specialitate, clickuind continuu secțiunea accesorii laptop, căci evoluasem, așa că aveam nevoie și de mouse și de tastatură, ca să mă mai îndepărtez totuși puțin de ecran. Totodată, aveam nevoie de o geantă de laptop, căci îmi era puțin peste mână să-l car după mine în rucsac alături de cărți.
Un lucru cu adevărat important este faptul că orice e tehnologic ne face viața mult mai ușoară. Nu pot nega faptul că-mi convine mai mult să prăjesc pâinea în prăjitor și nu pe grill, ori că stau cu aprinzătorul să aprind flacăra cuptorului, când pot să-l preîncălzesc electric. Totul e mai simplu când deții tehnologia la tine acasă. Indiferent despre ce gadget vorbim, viețile noastre au evoluat atât în bine cât și în rău: în rău că nu ne mai putem desprinde de tot ce apare nou pe piață, astfel încât cheltuim bani mulți, ori, mai bine spus, doar îi aruncăm aiurea pe fereastră, iar în bine datorită faptului că acum orice, chiar și o programare la medic, e doar la un click distanță. Și cumva, câtă vreme noi evoluăm ca oameni, pe lângă noi sau poate chiar cu un pas înainte va fi și tehnologia.
Eu mă pot declara fană convinsă a tehnologiei, căci niciodată nu-mi desprind mâinile nici de pe telefon și nici de pe laptop. Mi-e greu să nu fiu la curent cu toate știrile, ori să nu reușesc să vorbesc cu cei dragi. Ai simțit vreodată acel fior rece pe mână, când țineai strâns telefonul și ai primit un mesaj de genul acela cu trebuie să vorbim? E amuzant, dar chiar azi am trăit un astfel de fior, iar acesta, cu siguranță, este singurul moment în care eu și conectarea 24/24 la social media nu suntem într-o relație bună, când ne dăm fiori din ăștia: eu când îi primesc calzi, iar telefonul când e suprasolicitat și se înfierbântă. Atunci când totuși nu se înfierbântă, sunt eu foarte agitată și îl trântesc pe pat, el făcându-mi surpriza de a ricoșa în perete, iar în acel moment povestea se desfășoară în felul următor:
aud poc-ul discret de pe perete. Privesc în slow motion cum telefonul cade înapoi pe pat, cu ecranul în jos. Iar eu, tot în slow motion, cu inima bătând mult prea repede, mă îndrept spre el, rugându-mă să nu se fi spart; nu mai mult ca data trecută. Iar respirația revine la un ritm normal când la o mică evaluare totul pare să fie în regulă.
Sunt, fără doar și poate, printre acei oameni care au degetele lipite de tastatura telefonului, dar care privesc puțin cu repulsie ecranul telefonului atunci când sună. Parcă-i mai bine să auzi țâc țâc țâc la tastatură decât vocea unui om în anumite momente, nu-i așa? Parcă tehnologia se simte mai bine la degete.
Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul șase din cadrul competiției SuperBlog!