De fiecare dată când mă reîntorc la țară, casa bunicilor mi se pare altfel. De-a lungul timpului a arătat în mai multe feluri, modificându-se parcă odată cu creșterea mea.
Îmi amintesc cu drag de casa din copilărie, de pe vremea în care încă nu apăruse tâmplăria PVC ADF, iar ea era doar din lemn. Geamurile erau înalte și luminoase, iar casa încă se întindea sub formă de L doar la nivelul parterului. Am crescut și eu, a crescut și casa. S-a ridicat și etajul, din lemn, dar acest lucru a reprezentat un dezavantaj, deoarece iarna este foarte frig și vara etajul casei este încins.
Casa a fost construită pe vremea străbunicilor mei, astfel încât a fost și a rămas o casă de cărămidă, solidă. Încălzirea în casă s-a făcut, până aproape de momentul în care am terminat cu gimnaziul, la sobele construite tot de străbunicii mei. În tot acest timp în care casa a suferit modificări, pe etajul de lemn nu s-a construit nicio sobă, iar mai apoi ne-am modernizat și noi și am trecut pe centrala cu lemne și, ulterior, pe cea cu peleți. Singurul aspect care nu s-a mai schimbat la casă după ridicarea etajului a fost acoperișul care, de când l-am văzut pentru prima dată, a rămas tot la fel și anume de tablă.
Pe vremea străbunicilor mei nu exista niciun magazin Vindem Ieftin online, iar procurarea materialelor de construcții nu era o treabă prea ușoare. Pe vremea războiului, când străbunicii mei s-au născut, se preferau metodele handmade de prelucrare a materiei prime, iar bordeiașele de chirpici erau mai rezistente decât sunt unele case de bolțari construite astăzi.
Trebuie totuși menționat faptul că recondiționările caselor vechi sunt excepționale. Indiferent ce materiale se găsesc în fundație și în zidărie, amenajarea vremurilor de demult era de bun gust. Ca și structuri, casele vechi, cel puțin din zona Moldovei, erau clasice. Trebuiau să aibă prispă și cerdac, o odaie pentru somn și una pentru primit oaspeții, care în majoritatea cazurilor erau despărțite de un perete și de o sobă de mijloc îndeajuns de mare încât să încălzească ambele încăperi.
La fel ca și în zilele moderne, casele trebuiau pe atunci decorate și chiar putem afirma faptul că design-ul interior era unul mai reușit în trecut. Ștergarele tradiționale erau împăturite într-o tehnică spectaculoasă, tehnică pe care o știam și eu cândva de la străbunica mea. La fel, existau unele case care aveau în decor fusuri și furci și războaie de țesut, care traduse în zilele noastre, ar fi ca și tablourile de mari dimensiuni și obiectele moderne de artă pe care cu toții le avem pentru a ne accesoriza locuința.
Cu trei generații în urmă, cel mai folosit material de construcții era, de departe, lemnul; zic de departe pentru că se lucra destul de bine și cu lutul și poate din acest motiv eu nu-mi amintesc să fi văzut vreodată în bordeiul vechi al străbunicii vreo crăpătură pe pereți. Practic, înafară de geamuri, ușile și accesoriile de sticlă erau un lux, la fel cum de altfel erau și parchetul sau gresia și faianța. Îmi amintesc cu drag de covoarele groase și călduroase, care acopereau ori podeaua rece de ciment, ori dușumeaua care scârțâia din ce în ce mai tare de la carii.
La fel, ca accesoriu în casa tradițională era și plapuma cea vișinie care era de neclintit din orice unghi ai fi încercat să o iei de pe tine. Tot în acele vremuri erau la modă ceaunele în care se făcea mereu mâncare doar pe plită, ori în rolă în sobă și parcă totul avea alt gust: atât estetic, cât și vizual, olfactiv și auditiv.
Tabla de pe casă a fost întotdeauna remediul pentru a-mi relaxa complet corpul. Atât vântul, cât și ploaia se aud minunat și, cumva, pare că se contopesc cu podul și cu restul casei. Nu numai sunetul ploii este plăcut, când auzi pic pic pe acoperiș, ci și sunetul pe care îl dă streașina de la colțul casei, unde suma tuturor picăturilor de pe acoperiș coboară odată pe burlan și sunetul aterizării pe asfalt este unul unic.
Sunt sigură că străbunicului meu i-ar fi fost de ajutor în anii ’40 un click distanță pentru a-și comanda niște grinzi noi pentru un decor mai retro în living, decât să plece el cu căruța, să taie copacul din pădure și să-l șlefuiască până când totul iese așa cum își dorește. Pe atunci o casă se construia în multe luni, pentru că ori o făceai singur, ori te mai ajutau cel puțin rudele, dacă nu și niște vecini cu bun simț. Acum, la un telefon sau la un click distanță, nu numai că putem comanda materialele de construcții necesare pentru ridicarea unei case, dar putem să solicităm și o echipă specializată care să facă toată treaba pentru noi, iar totul poate fi gata în doar câteva luni. Cum s-ar zice, gata de dat la cheie.
Mi-aș fi dorit ca străbunica să fi avut palmele fine și ochii fără cearcăne pe dedesubt, dar n-am putut-o cunoaște așa. Avea degetele butucănoase, baticul mereu prins cu un nod pe ceafă, ochii umflați de oboseală și construcția corporală măruntă, dar puternică. Ea a apucat să aibă aceleași drepturi ca bărbații, aceleași drepturi ca străbunicul, dar nu când vine vorba de educație sau de un loc de muncă asigurat într-un call center, ci un loc de muncă pe câmp, dus la extremă, cu furca și cu coasa în mână.
Tradiționalul a avut drept materie primă munca, truda, în timp ce modernismul a simplificat munca în doar câteva momente de zdrăngănit tastatura, adăugat în coș și plată ramburs la primirea comenzilor.
Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 8 din cadrul competiției SuperBlog!
