Când m-am mutat în apartamentul meu, credeam că responsabilitățile de adult nu o să vină grămadă peste mine. Am avut nevoie de o mulțime de acte pentru a putea schimba contractele la gaz și la energie, am avut nevoie de planul de gaz și de certificatele energetice, pe care fostul proprietar a uitat să mi le dea. M-am mutat într-un bloc vechi, dar lipsit de risc seismic, construit undeva prin anii ’70, stabil din punctul de vedere al structurii, și totodată verificat cu ajutorul termografiei clădirii pentru a nu exista scurgeri și infiltrații de apă, mai ales având în vedere că frigul, ploaia și zăpezile bat din ce în ce mai tare pe la uși.
Mi-am aranjat casa exact așa cum mi-am dorit, cu pereți închiși la culoare și cu luminile toate fiind din led. Totodată mi-am schimbat contuarul, căci era unul vechi și mi-am pus unul electric, care, fie vorba între noi, e și mai drăguț din punct de vedere al aspectului. În schimbările aduse apartamentului am adăugat circuite separate pentru prizele plitei electrice, a cuptorului, a centralei și a mașinii de spălat pentru a mă asigura că atunci când sunt o gospodină, când spăl și gătesc concomitent, nu mă trezesc cu nicio siguranță ieșită din panou.
Când m-am mutat nu credeam că am nevoie de atât de multe condiții pentru a putea să mă simt, în sfârșit, la casa mea. În chirie nu prea am avut ce să fac, trei ani în care am tot schimbat locațiile, ca un nomad, fără să pot modifica mare lucru prin casă. Am mai schimbat câte un bec, am mai spălat o perdea, am mai schimbat un covor, dar în rest nu m-am putut atinge de altceva. Mi-am dat seama abia acum că nu m-am simțit cu adevărat în mediul meu în niciuna dintre locații, până nu am ajuns să o numesc pe a mea, casă. Acasă.
Când centrala merge și e cald, când în bucătărie sunt mici broboade de abur pe mobilier și când apa e caldă și plină de spumă, în cadă, așa cum îmi place mie, totul e perfect! Când nu pâlpâie niciun bec și când nu sar scântei din nicio priză, cu siguranță nu se poate întâmpla nimic rău. Decât dacă mai crezi în povestea cu Bau Bau care iese de sub pat, noaptea.
De obicei scriu în bucătărie, căci nu mi-am dorit cabluri prin casă, așa că modemurile pentru cablu, respectiv internet sunt pe un raft deasupra ușii de la intrare, cablurile fiind trase prin pereți. Singurul cablu de care mă împiedic uneori e cel de la încărcător, dar în rest nu am grija triplurilor și a prelungitoarelor prin casă. Am ales să-mi schimb toată instalația electrică pentru a fi 100% sigură că nimic rău nu se poate întâmpla, cel puțin în următorii câțiva ani.
Acasă e locul în care, atunci când deschid ușa de la intrare, aud cum pisica iese de sub caloriferul cald, din locul în care se simte ea bine. Acasă e atunci când stau în halatul meu pufos și pantaloni scurți, la 25 de grade în mijlocul iernii, cu o lumină difuză deasupra patului.
Acasă e locul în care îmi lipesc picioarele reci de calorifer și mă întind pe canapea, cu un pahar de vin în mână, fără să mă gândesc la facultate, la griji sau la facturile care urmează să vină la sfârșitul lunii.
Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 18 din cadrul competiției SuperBlog!
