SuperBlog

Honda, du-mă unde vrei

V-am mai spus cât de mult îmi place să călătoresc? Cât de mult îmi place să pornesc iarna motorul și să dau la maximum încălzirea în scaune și cât e de plăcută senzația încălzirii tapițeriei de piele? De acest aspect pot profita și la noul Honda CR-V Hybrid, dotat cu tehnologie de ultimă generație, atât în interior cât și la exterior. Modelul disponibil pentru prima oară în Europa, proaspăt ajuns și la noi în țară, vine cu o inovație în design-ul mașinilor hybrid. Pentru cei care nu sunt siguri pe ceea ce le voi spune mai jos, îi invit să testeze tehnologia Honda Hybrid într-una dintre reprezentanțele Honda România. Puteți să vă faceți o programare direct pe site, urmând ca apoi să fiți contactați.
CR-V este un SUV care vine în trei variante de echipare și anume: Elegance, Lifestyle și Executive. Cum confortul și echiparea corespunzătoare sunt factori importanți, eu am ales varianta a treia, cea mai bine dotată, respectiv Executive, care are un preț decent pentru un SUV al anului 2019 și anume 43,150 euro cu TVA inclus.
O mașină hybrid e avantajoasă pentru că are un consum puțin, iar la mașinile hidramate uneori nici caii putere nu se simt așa cum ar trebui, pentru că mașina nu mănâncă asfaltul, ci doar pare că plutește deasupra șoselei. Cum niciodată nu e bine iarna să ai o mașina care trage spatele sau fața, faptul că CR-V-ul e 4×4 conferă o siguranță în plus, având în vedere că, pentru o perioadă de câțiva ani, pe bancheta din spate va sta un scaun de mașină pentru copii. 
Când îți cumperi o mașină nu te gândești doar la faptul că o să mergi cu ea la un restaurant sau că o să te poarte, pe o zi ploioasă, la mall. Eu, de fiecare dată când mi-am ales o nouă mașină, am fost nevoită să bifez o listă cu mai multe cerințe pe care trebuia să le îndeplinească, înafară de culoarea mea preferată și motor silențios. Mașina potrivită trebuie să vină cu air-bag-uri, atât frontale cât și laterale; prefer sincer să am toată fața boțită decât să mor, așa că siguranța vine întotdeauna pe primul plan.
De asemenea, este indicat ca mașina să aibă asistență la frânarea de urgență, un sistem de prevenire a coliziunilor și un sistem de avertizare a părăsirii bandei de circulație. De ce ai avea totuși nevoie de toate aceste lucruri? Pentru că nu știi niciodată când apare un pericol în față, ori, mai rău, când tu devii pericolul pentru alții. În toată experiența mea de șofer, niciodată nu am ațipit la volan și nici nu am fost atât de aproape de astfel de tragedie. Dacă am simțit că mi se închid ochii, am tras pe dreapta în primul refugiu și m-am odihnit preț de câteva clipe. Știu că port ochelari și îmi obosesc foarte repede ochii atunci când conduc pe întuneric, iar acest lucru reprezintă tot un factor de risc, de aceea iau tratament înainte de orice drum mai lung, pentru a-mi menține ochii liniștiți. 
Am undeva adânc în minte memorat faptul că oricând se poate întâmpla ceva rău, de la mine sau de la alți participanți în trafic, de aceea e indicat ca mașina să fie dotată cu sistemele menționate mai sus; uneori salvează vieți.
Când vine vorba de confortul meu, interiorul mașinii trebuie să fie unul plăcut ochiului, dar cel mai important, să facă orice drum ușor de parcurs. Scaunele de piele oferă corpului o altă dinamică, poziția la volan este mereu una regulamentară și comodă, iar volanul tapițat tot în piele, îmi menține mereu atenția asupra drumului, având majoritatea comenzilor mașinii puse pe el, astfel încât să nu fiu nevoită să-mi iau atenția de la drum pentru a schimba postul de radio sau a da volumul mai tare. Totodată, unul dintre mofturile mele, ca să-l numesc așa, este să am o mai multă lumină în mașină atunci când plouă și să privesc cerul direct prin plafonul mașinii atunci când sunt oprită la semafor. Ei bine, modelul Executive îmi îndeplinește această dorință și vine cu un plafon aproape panoramic care să-mi mențină conexiunea dorită cu cerul.
Sunt medic în devenire și sunt conștientă de faptul că o urgență poate apărea oricând, la orice oră din zi și din noapte. Când pacientul are nevoie de medic nu există scuze ca nu a pornit mașina sau am avut pană. Pentru situația a doua, mașina vine dotată atât cu un kit pentru pană, cât și cu un sistem de monitorizare a presiunii din anvelope.
Practic viața mea va fi plină de urgențe. Va trebui poate să fug de la un spital la altul sau de la cabinet la privat, iar până se va inventa teleportarea, tot în trafic trebuie să rămân. Poate voi reuși să am și o familie, iar atunci responsabilitățile se dublează și în același timp se înjumătățesc: acasă și serviciu. Căci amândouă sunt înfiorător de prioritare. Acum pun o branulă, iar în secunda următoare îmi amintesc faptul că sunt în întârziere și trebuie să-mi ridic copilul de la școală. Ori cel puțin sper că voi reuși să fiu o mamă bună din acest punct de vedere și nu voi trimite studenți de-ai mei să-mi ia odrasla de la școală.
Inteligent-multi-mode-drive. Asta e ceea ce promite Honda în noile modele hybrid pe care le pune, în sfârșit, pe masă și în România. Odată cu ele vine la pachet siguranța oricărui pasager aflat în mașină, Honda având întotdeauna rezultate bune la testele de siguranță. Vine cu o mașină rezistentă, care se ridică la așteptările deja create de SUV-urile concurente prezente pe piață în acest moment. Și ultimul, dar cel mai important aspect, plecarea mașinii de pe loc induce un somn profund copilului, aflat în siguranță pe bancheta din spate.
Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 26 din cadrul competiției SuperBlog!

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

1 comentariu

  1. Buna Denisa! A fost o surpriza sa gasesc un articol despre auto…si bine scris. CR-V e unul dintre cele mai frumoase SUV-uri. Interiorul imi place mult. Si tehnologie cat cuprinde.
    In USA e pe primele locuri la vanzari.

    Mi-as dori unul…dar deocamdata ma multumesc cu SUV-ul produs de firma unde lucrez. Zic sa fiu corporate….😀

    Oricum de acum inainte doar SUV-uri o sa fie.

    Spor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *